Treceți la conținutul principal

Postări

Misterele Brasovului

Brasov este un veritabil „oras de poveste” nu doar datorita centurii de fortificatie,a bastioanelor si a cladirilor ce pastreaza o arhitectura medievala,ci si datorita legendelor si misterelor care inca continua sa dainuie. Drept urmare,astazi mi-am propus sa va aduc la cunostinta, doar cateva dintre acestea. Muntele Tâmpa este unul dintre locurile din Braşov care au cele mai multe legende. Cele mai cunoscute sunt cele care vorbesc despre existenţa unui mare lac subteran sau despre faptul că sunt nişte tuneluri ce străpung muntele. Dacă lacul nu a fost descoperit, existenţa a trei-patru tuneluri săpate în munte este reală. Astăzi, numai unul dintre ele mai este practicabil şi leagă Casa Sfatului de unul dintre turnurile vechii cetăţi. Celelalte s-au surpat în timp şi toate sunt închise pentru a se evita accidentele. O altă legendă este legată de singura bancă săpată în piatră, aflată pe aleea de sub Tâmpa. Se spune strânca din care este făcută banca s-a prăvălit din înălţime, îngr
Postări recente

Trădări intre români-o epopee care continua si azi

Deseori m-am intrebat „cum ar fi aratat istoria noastra” fara tradari si tradatori?  Privind doar peste cateva tradari pe care le voi mentiona in acest articol,este firesc sa ne intrebam:„oare care ar fi fost prezentul nostru,daca Mihai Viteazul,Horea,Closca si Crisan,Vlad Tepes,si mai ales,Constantin Brancoveanu,nu ar fi fost tradati?” Drept urmare,vom face o trecere in revista,a tradarilor prin care acesti domnitori romani au trecut,sperand sa invatam din aceasta pagina neagra a istoriei. Constantin Brancoveanu Tradarea cea mai odioasa,din punctul meu de vedere,este cea a domnitorului Constantin Brancoveanu. Domnia acestuia, intinsa pe 25 de ani, s-a sfarsit in chip groaznic, cu mazilirea, torturarea si uciderea domnitorului de catre turci - care, totusi, ii fagaduisera domnia pe viata - si aceasta in urma intrigilor viclene ale propriilor sale rude. Doamna Păuna a fost soţia lui Ştefan Cantacuzino.Aceasta provenea dintr-o veche familie de boieri înstăriţi. Doamna Păuna şi-a

Povestea reală a distrugerii Ierusalimului din anul 70 en

S-a spus deseori că istoria este cea mai frumoasă poveste. Poate că,tocmai de aceea, fiecare dintre noi,este captivat de un anumit eveniment istoric pe care am încercat să-l vizualizăm cu ochii minții,și să-l trăim ca și cum ar fi real.De exemplu,pentru mine,asediul romanilor din anul 70 en asupra Ierusalimului,este un eveniment istoric care nu poate fi trecut cu vederea,astfel încât dacă  ai curiozitatea să afli măcar câteva detalii despre asediul romanilor din anul 70,vei dori sa afli tot mai multe informații. Astazi,aș dori să vă invit să călătorim în trecut,în perioada anilor 66-70 en,astfel încât preț de cateva minute să fim observatorii acestui eveniment. Anul 66 en Conform istoricului Josephus Flavius, violenţele au început în vara anului 66, în Cezareea,fiind provocate de nişte negustori greci care n-au ţinut cont de sensibilităţile religioase ale evreilor şi au tăiat nişte găini în faţa unei sinagogi. Iniţial, garnizoanele romane nu au intervenit, sperând că tensiunil

Jenica Tabacu-un geniu plecat prea devreme din cauza unui asa-zis psiholog

In urma cu doi ani,am vizitat castelul Iulia Hasdeu din Campina.Cand am platit biletul de intrare,am intrebat daca doamna Jenica Tabacu este in acel castel,însă angajata muzeului mi-a spus ca doamna Jenica Tabacu este momentan prinsa intr-o discutie.Mi-a confirmat subtil acest adevar,printr-un gest al mainii,aratand in directia unde ”doamna Hasdeu” (cum o alinta sotul ei) discuta cu o doamna in dreptul unei ferestre. Fiind vara,putin dupa ora 11,razele soarelui pareau ca mangaie chipul ”doamnei Hasdeu”. Doamna Jenica Tabacu arata in acea dimineata de august,fara sa exagerez,angelic!    Am admirat-o timid pret de cateva clipe,dupa care am inceput vizita castelului. Fiecare camera,fiecare obiect de muzeu pe care il observam,ma determina sa admir munca pe care aceasta femeie a facut-o in decursul celor douazeci de ani.Practic,acest muzeu,a ajuns unde a ajuns,datorita muncii asidue a doamnei Jenica Tabacu,o munca titanica care in luna decembrie a anului 2018 a incetat,deoarece doamna J

Povestea statuii de pe cornisa Bisericii Negre

Unii dintre noi au vazut pe cornisa Bisericii Negre o statueta cu un copil,si nu putini au fost aceia care s-au intrebat care este povestea acestei statui. Ei bine,povestea statuetei,are doua fatete. Una de asasinat,cealalta de accident;varianta care din punctul meu de vedere,pare mai plauzibila. Varianta asasinatului spune ca un zidar s-a invoit sa intre in slujba mesterului care se ocupa de lucrarea bisericii. Vazand ca era foarte priceput si ca ar putea sa-i ia locul, mesterul a devenit invidios pe ucenicul sau. Astfel cuprins de gelozie a hotarat sa il omoare pe acesta,cerandu-i ucenicului sa ia ceva de pe cornisa,iar cand ucenicul s-a aplecat, mesterul l-a impins. Moartea ucenicului sau i-a adus pentru o vreme linistea,dar a aflat de la ceilalti zidari ca baiatul il aprecia foarte mult si spunea numai lucruri frumoase despre el. Datorita remuscarilor,a decis sa ridice pe locul de unde l-a impins pe acesta, o statueta care reprezinta un baiat aplecat. Mesterul nu a suportat

Fiecare pas prin Brasov este un pas in trecutul acestuia

Plimbandu-ne pe strazile Brasovului,este foarte posibil sa nu realizam ca acea strada,cladire,sau piata,ascunde o poveste captivanta pe care probabil,o aflam abia acum.   Va invit pentru cateva clipe,sa patrundem in trecutul medieval al Brasovului,si impreuna sa descoperim istoria fascinanta a unor strazi care ne asteptau de foarte multa vreme sa le cunoastem trecutul.  Strada Vamii Strada Muresenilor,era numita candva,strada Vamii sau Manastirii.Aceasta strada avea o poarta pe care intrau negustorii,iar acestia inca de la intrare vedeau scris in cuvinte latine,teribilele cuvinte "Jus gladiis",ceea ce insemna "dreptul de a ucide".    Brasovul in trecutul medieval,isi rezerva dreptul de a pronunta si executa sentinte de condamnare la moarte,astfel incat calatorul,sau negustorul,inca din clipa in care intra in cetatea Brasovului,era instiintat,si avertizat sa nu comita vreo fapta rea,pentru ca aceasta atragea dupa caz,chiar condamnarea la moarte.    Strada Va

Carti interzise de Inchizitie,astazi extrem de valoroase

De-a lungul timpului,ideea cartilor interzise,asa-zis ”carti blestemate”,a fascinat si a inspirat numerosi oameni de cultura.Totusi,in istorie,aceasta idee se detaseaza de simpla fictiune. In decursul istoriei,numeroase carti au fost distruse sistematic dupa ce au fost etichetate ca fiind ”interzise”. Chiar Vaticanul a creat o lista cu asfel de lucrari,lista numita ”Index Librorum Prohibitorum”. In perioada Inchizitiei,simplul fapt de a vedea sau de a atinge o astfel de lucrare putea fi si era adesea pedepsit cu moartea. In prezent,cartile vechi cu subiect interzis,in special cele care trateaza domeniul demonologiei,sunt considerate ca fiind cele mai valoroase si se gasesc astfel in topul preferintelor colectionarilor. Acest lucru se datoreaza in principal raritatii acestui tip de carte ,lucru care ii sporeste valoarea.Astfel de carti au fost catalogate intr-un moment al istoriei ca fiind ”interzise” de catre una sau de catre ambele autoritati principale ale vremii,anume,Biser