Ei bine,povestea statuetei,are doua fatete.
Una de asasinat,cealalta de accident;varianta care din punctul meu de vedere,pare mai plauzibila.
Varianta asasinatului spune ca un zidar s-a invoit sa intre in slujba mesterului care se ocupa de lucrarea bisericii. Vazand ca era foarte priceput si ca ar putea sa-i ia locul, mesterul a devenit invidios pe ucenicul sau. Astfel cuprins de gelozie a hotarat sa il omoare pe acesta,cerandu-i ucenicului sa ia ceva de pe cornisa,iar cand ucenicul s-a aplecat, mesterul l-a impins.
Moartea ucenicului sau i-a adus pentru o vreme linistea,dar a aflat de la ceilalti zidari ca baiatul il aprecia foarte mult si spunea numai lucruri frumoase despre el. Datorita remuscarilor,a decis sa ridice pe locul de unde l-a impins pe acesta, o statueta care reprezinta un baiat aplecat.
Mesterul nu a suportat povara faptei sale si s-a autodenuntat,fiind probabil condamnat la moarte.
(Consider ca in acest caz,ar fi trebuit sa existe in cronica brasoveana,scrisa de sasi,chiar si cea mai mica consemnare despre un mester care a fost executat pentru crima sa,insa..nu avem nimic).
Am tot intrebat ghizi,muzeografi daca aceasta este versiunea originala a povestii statuii de pe cornisa,insa nimeni nu poate spune cu certitudine,care este povestea adevarata.
Personal,cred ca varianta accidentului este mult mai credibila.Ori de cate ori am trecut prin fata Bisericii Negre,si am privit acea statueta,am incercat sa-mi imaginez cu ochii mintii,povestea baietelului care a cazut de pe cornisa bisericii,in mintea mea,povestea desfasurandu-se astfel...
Era intr-o dupa amiaza de iunie,anul 1450.Trecusera saizeci si sapte de ani de la inceperea ridicarii lacasului de cult a sasilor-biserica Sfanta Maria,cand in acea dupa amiaza,de 14 iunie,fiul unui mester de noua anisori privea cu mirare,avand o traista pe umar,spre biserica ce se inalta de la o zi la alta,tot mai impunatoare.
Tatal,aflat pe cornisa bisericii,isi sterse sudoarea de pe frunte,facandu-i semn fiului sa urce treptele interioare pana pe acoperisul unde,nu era pentru prima oara cand acesta isi astepta fiul aducandu-i mancarea intr-o bocceluta.
-Tata!
-Fiule,ai venit!
Baietelul,dupa ce isi imbratisa tatal,saruta mana acestuia,apoi fara sa-i dea drumul mainii,o aseza cu gingasie pe propriul obraz,privindu-si iubitor parintele in ochi,pret de cateva clipe.
-Sunt mandru de tine,tata! Vor trece sute de ani,si nimeni nu va uita ceea ce ai facut!
Tatal multumi fiului pentru cuvintele sincere si apreciative,si isi saruta fiul cu tandrete pe frunte,apoi ingenunche aidoma cavalerilor teutoni aflati in slujba regelui,privindu-si fiul tinta in ochi.
-Cand o sa termin biserica asta,vestea despre frumusetea ei,se va duce pana departe.Regi,si imparati vor veni sa o vada,se vor mira si o vor iubi.
Vino! Vreau sa vezi cum arata cetatea Brasovului de sus!
Baietelul arunca o privire fugara spre bocceluta,ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca mancarea va fi in siguranta,apoi cu un raset cristalin,isi urma tatal sarind de pe un picior pe altul.
Sus,de pe cornisa,Brasovul si imprejurimile sale ofereau o priveliste superba!Asemeni unui basm,cat priveai cu ochii, se vedeau paduri verzi,ce pareau neumblate de om,iar acoperisurile caselor,cu sindrile de rosu caramiziu,ofereau un contrast de culori ce parea a fi opera unui pictor.
Tatal uitase de orice primejdie si amenintare.Turcii amenintau sa atace cetatea Brasovului,iar tatarii luau din ceea ce turcii lasau in urma lor.Nu era o viata usoara! Insa acea priveliste,alaturi de fiul sau,era motivatia pentru care el trebuia sa continue,sa zideasca,sa construiasca,chiar daca viata in acele timpuri nu era deloc usoara.
Fiul,rezemandu-se de tatal sau,inspira aerul curat din acea dupa amiaza,privind spre norii cenusii care se adunasera deasupra Brasovului.
-Tata,o sa ploua! Lucrezi si pe ploaie? intreba baietelul privind cu ingrijorare spre nori.
-Nu,fiule! raspunse tatal jucandu-se cu mana in parul baiatului.Este foarte periculos sa lucrezi pe ploaie!
Tatal,rasucindu-se pe un picior,se indrepta spre acele pietre negre din andezit,pe care muncitorii le foloseau la placarea peretilor exteriori ai bisericii,din care lua o placa cat palma sa,asezand-o in mainile baietandrului.
Priveste piatra asta! Stii de unde este?
-De pe munte?Adica...Temporis?
-Nu,este din alba Iulia.Uneori,cand piatra asta nu ajunge la timp,comerciantii gasesc o cale ca ea sa ajunga aici de peste mari si tari.
Privindu-si tatal cu atentie,fiul lasa placa de andezit pe un suport de lemn,apoi privind spre rasarit,unde norii erau din ce in ce mai negri,isi intreba tatal rugator.
-Tata,printre zecile de statui care sunt aici,pe acoperisul Bisericii,te-ar lasa consiliul Sfatului sa ai una si cu mine?
Pret de cateva clipe,tatal nu spuse nimic,doar privi spre cer cum primele picaturi de ploaie cadeau peste cetatea Brasovului.
-Tata! Tata,ma auzi? intreba fiul scuturandu-i mana tatalui.
-Da,fiule,te aud. Hmmm...nu ar trebui sa te gandesti la asta,pentru ca vezi...statuile astea,reprezinta sfinti,preoti,parohi...
-Adica...eu nu am ce cauta acolo!
-Fiule,nu este vorba ca nu ai ce cauta acolo,pentru ca tu ai un loc mult mai special decat ei;esti in inima mea si a mamei tale! De ce te-as pune pe un soclu alaturi de cei morti?
Baietelul lasa pret de cateva clipe ochii in jos,apoi isi imbratisa tatal.
-Tata,atunci as putea sa lipesc eu bucatica asta de piatra,cu putin mortar,de marginea acoperisului?
Va fi secretul nostru!Nu o sa stim decat doar noi doi de ea.O sa fie asa...ca o amintire ca am stat aici,sus,amandoi,si am vorbit ca intre tata si fiu.
-Vom face asta,insa nu acum! Spuse tatal poruncitor.
Este foarte periculos,mai ales ca ploua,iar ploaia si piatra,nu iarta.Atunci se intampla accidente.
-Bine,spuse fiul vadit suparat,cand dintr-o data,se smuci din mana tatalui apuca din mers o alta placa de andezit si striga:
-Tata,placa asta,daca ai pune-o aici....
Baietelul,aflat pe marginea cornisei,incerca sa aseze placa de andezit pe margine,acolo unde urma sa fie asezata o noua statuie.
-Fiule,nuuu!!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu