Treceți la conținutul principal

Misterele si povestile celor "ce se odihnesc" in Cimitirul Bellu

In urma cu doi ani,in timp ce vizitam Bucurestiul,o verisoara mi-a facut o invitatie neobisnuita;"sa vizitam cimitirul Bellu!" Cand eram copil,imi amintesc ca il mai vizitasem o data ,insa cum nu stiam povestea celor ce se odihnesc aici,vizita nu prea m-a captivat. Ba dimpotriva,chiar imi doream sa ies cat mai repede din acel loc!!! Astazi,sentimentele in privinta cimitirului Bellu (Gradina cu suflete-cum mai este numit) sunt diferite.
In locul fricii pe care alta data o simteam cand vizitam cimitirul Bellu,gasesc curiozitate,empatie,iubire,mister,si bineinteles...lectii de viata pe care oameni din trecut,le impartasesc cu noi.
Unele povesti de viata ale acestor oameni sunt motivationale,in timp ce altele ascund un trecut tragic,dureros.
Astazi,va invit sa cunoastem impreuna cateva dintre povestile si misterele celor ce se odihnesc in "Gradina cu suflete!"

               " Mormantul durerii "

La cavoul familiei Poroineanu vine multă lume curioasă. Monumentul funerar reprezintă o tânără femeie moartă, întinsă pe spate, într-un pat. În genunchi, plânge, pentru veșnicie, un bărbat cu barbă. Ansamblul transmite atâta durere încât ai impresia că auzi tânguirea iubitului, aievea.



                                                                  

La sfarsitul veacului al XIX-lea, Constantin Poroineanu, fiul unui mosier renumit din tinuturile Olteniei, pleaca sa studieze la Paris, dupa cum o cerea rigoarea timpului. Desi student eminent, tanarul Poroineanu nu se poate tine departe de viata boema a orasului de pe Sena, nonconformista si de un farmec aparte. Aici, la o serata intre studenti, intalneste o frumoasa frantuzoaica, cu care traieste o aventura pasionala. Fata ramane insarcinata, iar Constantin cere acordul tatalui de a se casatori, dupa cum ii dicta constiinta. Batranul Poroineanu, extrem de revoltat de comportamentul fiului sau, ii adreseaza in mod impetuos „rugamintea” sa se intoarca grabnic in tara, amenintandu-l cu dezmostenirea, in caz de nesupunere. Astfel, proaspatul absolvent de facultate paraseste Parisul, cu inima franta si dezamagit.

Anii trec, Constantin Poroineanu devine la randul sau unul dintre cei mai mari proprietari rurali, detinand domenii importante in Dambovita, Ilfov si Romanati. Asemeni lui, unul dintre fiii sai pleaca la studii in orasul in care, cu 20 de ani in urma, Constantin traise cele mai frumoase clipe ale tineretii.
Printr-o coincidenta ciudata a vietii, la fel ca si tatal sau, fiul mosierului Poroineanu intalneste la Paris o studenta de care se indragosteste nebuneste. Spre deosebire de tatal sau, tanarul Poroineanu o ia in casatorie pe aceasta, in secret, fara sa ceara binecuvantarea parintilor. Dupa cateva saptamani, se intoarce in tara, pentru a-si prezenta familiei mireasa. Constantin Poroineanu se impaca relativ usor cu aceasta idee, dar in scurt timp, punand cap la cap mai multe informatii, realizeaza ingrozit ca sotia fiului sau este fiica lui, rodul pasiunii traite la Paris in tineretea sa. Tinerii casatoriti sunt, prin urmare, sora si frate!
Disperarea, durerea si revolta ii determina pe cei doi indragostiti sa-si puna capat zilelor.
Constantin Poroineanu lasa toata averea sa primariei orasului Caracal. A doua zi dupa semnarea testamentului, se sinucide.
Povestea tragica a dragostei si a sfarsitului cumplit este intruchipata atat de expresiv in monumentul din Bellu, incat ai zice ca piatra e vie. Realizat de artistul italian Raffaello Romanelli, acest simbol al iubirii blestemate, care inspaimanta si induioseaza, infrunta veacurile.”


               "Femeia cu umbrela"
                                      

Undeva mai la marginea cimitirului, o siluetă alba stăpaneşte aleea. Este celebra “Doamnă cu umbrela”, o alta legenda a cimitirului si una dintre cele mai vechi statui de aici, opera sculptorului italian Raffaello Romanelli. Statuia, în mărime naturală, este reprodusă în cele mai mici detalii, de la cutele rochiei până la arcuirea sprâncenelor.
Poveștile despre această tragedie romantică sunt incredibile. Unii spun că, un bucureștean foarte bogat și însurat s-a îndrăgostit nebunește de o fată frumoasă, pe care a luat-o ca guvernantă pentru copiii lui.
Soția, geloasa, a vrut să scape de ea, punându-i otravă în mâncare și ucigând-o. Răpus de durere, bărbatul a înmormântat-o undeva pe aleile din față, aproape de cavoul familiei, si a dat ordin maestrului Romanelli s-o sculpteze în mărime naturală. Intervine din nou sotia, care poruncește să fie scoasă de acolo și mutată tocmai în fundul cimitirului, să n-o vadă nimeni!

Mai exista o alta variantă a poveștii.
Se spune ca  frumoasa femeie, amanta bogătașului, a fost operată greșit de un medic incompetent. Ultimele cuvinte ale ei înainte de moarte ar fi fost: „Cet animal de médecin m’a tuée!“ (Animalul asta de doctor m-a ucis!), cuvinte care au și fost încrustate cu litere de aur pe monumentul din granit roșu. Din păcate ele nu s-au păstrat până azi, fiind furate de țigani,acestia crezand ca literele sunt din aur.
Astazi, se mai vad doar urmele literelor.

   
Mausoleul lui Cantacuzino


Mausoleul lui Cantacuzino este printre cele mai vizitate de turiştii care ajung la Bellu. Acesta a fost realizat de Ion Mincu în 1899. Aici este îngropat Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost prim- ministru al Regatului, cel care, datorită averii sale uriaşe, a fost supranumit “Nababul”. El a murit 1913.  “Monumentul are o scară care duce în spate. Nevestele lui sunt deasupra, în sarcofage, şi el este tocmai jos, ultimul de tot, în spatele scării”,realteaza Paul Filip cronicarul de la Bellu.


    "Fata de pe stanca"

Aceasta poveste,asemeni fratilor Poroineanu si a Iuliei Hasdeu,m-a impresionat pana in maduva oaselor!
                                               
                                                                       
Sophia Mavrodin a cazut de pe stanca unde gasise cuibul unui vultur care a speriat-o cand a dat din aripi. Si-a pierdut viata in accidentul de alpinism, iar tatal ei a dus la cimitir stanca, bucata cu bucata. Sculptorul Constantin Balacescu a realizat monumentul funerar intre 1905 si 1906.
O bucată de stâncă atrage atenţia tuturor. Este opera lui Constantin Bălăcescu. Un bolovan sculptat în piatră, un Mântuitor alb, vegheat de deasupra de un vultur cu aripile deschise, păzeşte mormântul unei tinere femei. Este Sofia Mavrodin, o alpinistă care a murit la vârsta de 28 de ani, căzând de pe o stâncă unde găsise cuibul unui vultur care a atacat-o dând din aripi.
Distrus de durere, tatăl ei a adus la cimitir stânca, bucată cu bucată, iar sculptorul Bălăcescu a fost cel care a realizat monumentul funerar. Şi, fără să vrei, emoţia te atinge, vibrezi până-n măduva oaselor în versurile înscripţionate pe piatra funerară: „Nu de moarte mă cutremur, ci de vecinicia ei, şi teama de a nu vă mai vedea vreodată“.

    "Mausoleul Iuliei Hasdeu"

În memoria fiicei sale-Iulia,Bogdan Petriceicu Hasdeu a construit la Câmpina un castel ciudat, care reprezintă un veritabil templu. Marele cărturar susținea că planurile de construcţie ale acestui monument au fost transmise chiar de Iulia, în timpul unei ședințe de spiritism,la fel cum mausoleul si cavoul din cimitirul Bellu,a fost ridicat la indemnurile si sfaturile Iuliei.
 In prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, "Sic cogito", Hasdeu se confeseaza:
"Trecuse şase luni de la moartea fiicei mele. Era în martie. Iarna plecase; primavara nu sosea încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă,şedeam singur în odaie lângă masa mea de lucru. Dinainte-mi, ca întotdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu; dar fără ca s-o stiu, mana mea lua un creion şi îi rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost bagat într-însa un aparat telegrafic. Deodată, mâna mea se puse în miscare fără astâmpar. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: "Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire" Julie Hasdeu. ("Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ţi ajungă") - Era scris şi iscalit cu slova fiicei mele".

Dupa ce a primit mesajul fiicei sale intr-un mod atat de neasteptat, Hasdeu era convins ca a gasit calea ideala de a-si tine fiica aproape de sufletul sau, bucurandu-se de sfaturile pretioase ale acesteia si procedand intotdeauna asa cum ii indica aceasta. Nu este un secret ca atat cavoul Iuliei de la cimitirul Bellu, cat si casa de la Campina, au fost construite dupa directivele riguroase ale spiritului acesteia. In sprijinul acestei afirmatii, sustinuta intotdeauna de Hasdeu si de apropiatii sai artisti si intelectuali care au participat la ridicarea acestor doua mausolee inchinate Iuliei, vin si numeroasele simboluri care se regasesc in ambele locuri.
                                                            
                                    Un mormânt-poemă

Asa avea sa numeasca si nu se insela deloc, G. Ionnescu - Gion in 1891 mormantul Iuliei Hasdeu.
Insusi Hasdeu numea locul de veci al fiicei sale "Micul Templu", iar in acea vreme nu exista nimic care sa il contrazica. Imaginea actuala a cavoului mai pastreaza doar o amintire a maretiei acestuia de inceput. La intrare, pe frontispiciu sunt scrise cuvintele: "Trecatori, priviti d-asupra; cugetatori cautati in launtru: moartea da viata".

Inauntrul cavoului, nimic nu parea sa sugereze celor care il vizitau ca se afla intr-un mormant. Sentimentul general era de liniste, iar cei aflati acolo puteau simti invaluirea intelepciunii. O oglinda fixata pe bolta avea rolul de a potenta vizualul catre infinit. Pe langa acestea se aflau candele, ingeri si chipul Iuliei. Un altar gazduia bustul Iuliei, vase cu flori, obiecte simbolice si doua pietre de marmura ce purtau o incarcatura spirituala puternica.

In stanga sta scris: Legea religioasa: "Crede…Crede in Dumnezeu. Crede in nemurirea sufletului. Crede in darul comunicarii cu cei dusi." Legea morala: "Iubeste si ajuta… Iubeste si ajuta neamul. Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste. Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau."
In dreapta se afla: Legea sociala: "Nu necinsti…Nu necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsteasca altii. Nu necinsti pe altii, ca sa te cinsteasca pe tine insuti. Nu necinsti munca, caci munca e viata". Legea filozofica: "Cand atunci… Cand faptul stii, atunci adevarul stii. Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi. Cand cauti dovada, atunci gasesti tagada".

Busturile membrilor familiei, de vita nobila de altfel, isi aveau locul aici, asezate sub busturile lui Cristos, Shakespeare si Victor Hugo, pe care Iulia i le-a cerut special tatalui ei, intr-una din sedintele de spiritism, la data de 16 octombrie 1890, in limba franceza: "In numele scumpilor mei, iti multumesc; dar, in fiecare unitate, este o trinitate. Ea mi-a comandat sa pun, in templu, formand altarul superior, busturile lui Christ, Shakespeare si Victor Hugo. Este trinitatea a carei unitate reclama o noua trinitate, in total noua. Este ceea ce ea mi-a comandat, ulterior, desemnand noua membri ai familiei, ale caror portrete trebuiau sa fie plasate in tocul ferestrei, de o parte si de alta a altarului superior". Tot aici, pe o carte din marmura au fost inscriptionate formele cuvantului Dumnezeu, pe care acesta le ia in limbile greaca, latina, araba, ebraica si chineza.


De mentionat si retinut este ca monumentul funerar al Iuliei, alături de castelul de la Câmpina, sunt unicele temple spiritiste din lume.
Interesant este ca in timpul regimului comunist,mai exact in anii 80' ,o anume asociatie spiritista din Brazilia a vrut sa cumpere mormantul Iuliei Hasdeu.Aceasta asociatie era dispusa sa ofere cinci milioane de dolari,insa s-a opus Elena Ceausescu,ea cerand o suma de zece ori mai mare,adica cincizeci de milioane de dolari.
Astfel ca vanzarea mausoleului Iuliei Hasdeu,nu s-a mai facut si a ramas in "Gradina cu suflete".

Sper ca acest articol,v-a captat interesul, incat atunci cand veti ajunge in Bucuresti,sa vizitati Cimitirul Bellu oprindu-va pentru cateva clipe in fata acelor morminte,mausolee,si statuete,care fiecare ascunde o poveste!
 Nu am uitat de Mihai Eminescu,Ion Luca Caragiale,si multi alti scriitori,poeti,actori,cantareti,si oameni extraordinari care au ramas in amintirea noastra cu o poveste de viata interesanta care niciodata nu ar trebui sa fie abandonata in negura uitarii.

 Vreau sa inchei acest articol cu urmatorul epilog (relatarea unei vizitatoare a cimitirului Bellu) care se doreste a fi si explicatia motivului pentru care am scris acest articol.

 "Aveam 19 ani fără două luni, când m-a invitat la o întâlnire în Cimitirul Bellu un băiat înalt, palid și eminescian din profil. Se mutase recent în București și era pasionat de oraș într-un mod autentic. Eram destul de circumspectă în privința întâlnirii, dar m-a ademenit cu promisiunea că vom vizita mormântul lui Eminescu, așa că m-am dus. Eram îndrăgostită până peste urechi de poetul cu pletele în vânt, purtam mereu la mine, în rucsac, poza aceea a lui, faimoasă, pe care o decupasem fără jenă dintr-un manual de limba și literatura română.

Eu nu mai fusesem niciodată în Bellu, și nici Dan, de fapt. Doar că el citise o mulțime de lucruri interesante despre cimitir, așa că a făcut pe ghidul printre mormintele străjuite de sculpturi fermecătoare, spunându-mi din când în când numele arhitectului vreunui monument mai altfel sau povestea istoricului care, în anii dictaturii comuniste, a avut „noroc”  să devină portar la cimitir, în loc să ajungă la închisoare. Era o zi însorită de februarie, așa că am continuat să ne plimbam mult timp după ce s-a întunecat, numai că, treptat, vocea lui Dan a căpătat nuanțe grave. M-a oprit în dreptul unui cavou îngrădit, cu un monument înalt pe care scria Mai sedi putin, în loc de cruce.

Iulia Hasdeu-E Templul Poema, cavoul Iuliei Hașdeu, copilul genial al savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu, a spus Dan, brusc întristat. Știi, avea 19 ani fără două luni când a fost răpusă de tuberculoză. A fost prima femeie din România care a studiat la Sorbona. Hașdeu spunea ca a dispus construirea cavoului după planurile indicate chiar de Iulia, de dincolo de mormânt. Vezi cei doi sfincși-femei de pe monument?

Am dat din cap că da. Nu-mi venea sa vorbesc, parcă se lăsase puțină ceață, mi se zbârlise pielea și mi-era teamă că o să mi se întâmple ceva îngrozitor și nu o să mai împlinesc 19 ani. Dan a continuat să vorbească, punându-și mâna pe umerii mei.

-Ei – sau ele, dacă vrei –  sunt gardienii cunoașterii și deținătorii înțelepciunii, iar pe umerii lor se sprijină lumea.

Într-adevăr, pe umerii sfincșilor se vedea globul pământesc, iar sub ei stăteau cărțile esențiale ale omenirii, Evanghelia, cărțile vechiului Orient, Platon, Descartes, Kant. Sub glob, un orologiu aflat de cine știe când în nemișcare.

-Au furat tot ce se putea fura, a raspuns Dan întrebării mele nerostite. Oameni neștiutori, care nu văd mai departe de acum și nu aud mai mult decat ghiorăitul mațelor. Au furat limbile ceasului, busturile din teracotă ale lui Iisus, Victor Hugo și Shakespeare, oglinda de Murano, au forțat racla și i-au furat craniul, craniul Iuliei, îți poți imagina ce fel de oameni ar putea fi în stare de așa ceva? La cutremurul din ’77 s-a dislocat globul pământesc. Era o bilă din marmură, îți dai seama că nu tocmai ușoară. La 20 de metri depărtare l-au găsit, ca să ajungă acolo ar fi trebuit să sară și peste două garduri. Lumea din marmură a rămas mulți ani departe de sfincși și de Iulia, pentru că cei care încercau să o mute, mureau. Au chemat preoții să-i facă sfeștanie, doar așa au reușit să pună globul la loc, altfel nimeni nu se mai încumeta să-l urnească de unde-l trimiseseră frământările pământului.

-Bogdan_Petriceicu_Hasdeu, tatăl ei, savantul? Cu el ce s-a întâmplat?

-Ce să se întâmple. Nu s-a putut despărți definitiv de iubita lui fiică, așa că a continuat să comunice cu ea. Obișnuia să țină și aici, la cavou, ședințe de spiritism, în care se sfătuia cu Iulia. Primul mesaj primit de la ea spunea așa:

"Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns".

    M-am lipit de pieptul lui Dan, poate de frig, poate de frică, poate pentru că mi se părea, în semiîntuneric, că e leit Eminescu.Cert e că ne-am îmbrățișat.
Atunci am văzut trecând pe aleile cimitirului o fată despletită, ușoară ca un abur plutitor. În momentul acela am înghețat. Îmi spuneam că e o iluzie, că vederea îmi joaca feste din cauza poveștii sumbre, că am luat-o razna. Fata m-a privit zâmbitoare, apoi s-a topit în vălătucii de ceață care veniseră parcă s-o întampine.
Dan m-a strâns mai tare în brațe și mi-a zis liniștit, aproape vesel:

-Ai văzut? E fericită. Dupa tot ce i s-a întâmplat, e fericită când cineva îi spune povestea!"




   



 



                                                              



                                                                               

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vampirii energetici-Cum poti recunoaste un vampir energetic?

Astazi ,mi-am propus sa vorbesc despre un "atac invizibil" pe care il simtim fiecare dintre noi,atac care poate veni din partea unui coleg de serviciu,a unei vecine,a unui prieten,sau a unei rude apropiate.
Acest atac,de obicei nu este facut in mod voit deoarece persoana nu realizeaza ca este un "vampir energetic" si cat rau poate face altora.
 De exemplu,in cazul meu,la locul de munca am o persoana care doar prin simpla prezenta,exprimarea nemultumirilor zilnice,spiritul de victimizare,reuseste sa te faca sa te simti "golit de energie".Aceasta persoana este un vampir energetic!
 Acum nu va imaginati ca vampirul energetic este un fel de vampir asemeni vampirilor pe care ii vedem in filme,nu,denumirea de vampir energetic se aplica acelor persoane care se hranesc cu energia ta.
 Acesti oameni sunt practic nesatui atat material,cat si emotional.
Indiferent cata atentie,timp,sau bani le dai,mai vor inca ceva in plus.Daca incerci sa-i faci sa se simta bine,se…

Reincarnarea,"un adevar tinut sub cheie" chiar de biserica

Revin cu un articol pe care in urma cu un an,l-am sters de pe acest blog,astazi reeditandu-l intr-o "nuanta mai captivanta" ce sper sa va atraga.

Cine suntem? De unde venim? Sunt intrebari clasice dar profunde ce se afla in mintea si pe buzele miliardelor de oameni ai acestei planete.
Unii sunt de parere ca insasi existenta noastra se datoreaza hazardului si evolutiei.
Altii,cred ca Dumnezeu ne-a creat,insa datorita pacatului Adamic,astazi experimentam suferinta ca si consecinta a pacatului pe care primii nostri parinti umani,Adam si Eva,l-au comis.
Insa,un numar impresionant de oameni,cred cu convingere ca existenta noastra este rezultatul deciziei noastre:"cand am venit pe acest Pamant,am ales",cu alte cuvinte,am ales sa ne reincarnam intr-un corp carnal,pentru a experimenta,a invata,a evolua traind intr-un mod mai intelept si luand decizii mai intelepte decat in viata anterioara pe care am trait-o.
Bine,vor spune unii,"dar eu nu-mi amintesc sa fi luat aceas…

HAARP- acum si in Romania!

Astazi,mi-am propus sa scriu  despre  HAARP, desi as fi vrut sa scriu despre proiectul Blue Beam sau experimentul Philadelphia.De ce am ales sa vorbesc despre HAARP?Aflandu-ma in mijlocul de transport in comun,fara sa vreau am auzit o discutie interesanta intre doua doamne,trecute de 50 de ani.
- Eu cred ca astia fac experimente cu natura,ceva se intampla.
-Sa stii...cred ca si inundatiile astea sunt rezultatul experimentelor,am trait atatia ani si n-am vazut niciodata asa ceva.
    Recunosc ca discutia lor incepuse sa-mi placa,cu atat mai mult ca,imi petrec foarte timp timp,citind si documentandu-ma despre tehnologia militara HAARP,pacat ca a trebuit sa cobor:)
Oamenii,indiferent de mediul social,nivelul de educatie si instruire,zona unde se afla,inteleg foarte bine ca ceva se intampla cu mediul din jurul lor,insa foarte putini sunt dispusi sa se informeze,poate si pentru faptul ca la un moment dat,te izbesti de ceea ce numim:"Teoria Conspiratiei".
 In urma cu cativa ani…