Dragostea dincolo de moarte a unui tata pentru fiica sa (Bogdan Petriceicu Hasdeu si Iulia Hasdeu)

In anul 1869,la inceputul iernii,pe 14 noiembrie,la Bucuresti venea pe lume o fetita firava,gingasa,mult asteptata,careia parintii i-au pus numele Iulia.
Dupa doar doi ani,parintii si apropiatii familiei au remarcat ca aceasta fetita nu este un copil obisnuit,deoarece la varsta la care copiii obisnuiti abia invata cuvintele in limba materna,ea incepuse deja sa citeasca.
La doi ani,invata limba franceza,iar la patru ani,stia sa scrie.
Nu numai părinţii erau uimiţi de genialitatea copilului, ci toţi apropiaţii familiei. Se spune că Alexandru Macedonski, venit in vizita în casa lui Hasdeu, a rămas uimit de inteligenţa copilei. Poetul ar fi întrebat-o pe fetiţă dacă ştie o poezie, iar Iulia nu i-ar fi răspuns, ci i-ar fi întors întrebarea: “Dar tu?”.
 Macedonski i-a recitat o poezie pe care fetiţa a ascultat-o cu atenţie şi i-a recitat-o cuvânt cu cuvânt, câteva minute mai târziu, spre uimirea acestuia.   La 11 ani a scris deja o piesă de teatru, tragedie în trei acte numită ”Dama de circ”. Când părinţii şi învăţătorii şi-au dat seama că au în faţă un copil genial, pentru Iulia s-a făcut o excepţie, nemaiîntâlnită până atunci în învăţământul românesc. Micuţa Iulia, despre care se spune că avea o fizionomie care o arăta chiar mai mică decât vârsta sa, a susţinut examenele de absolvire ale ciclului primar la opt ani. În 1877 a dat examenul cumulat pentru clasele I-IV, la Şcoala Primară de băieţi nr. 2  şi pe 27 septembrie 1877 a primit un “atestat de clasele primare de băieţi”. Se spune despre Iulia că avea o necesitate vitală de cunoaştere.

 Iulia Hasdeu s-a înscris în anul şcolar 1877-1878 în clasa I la Liceul ”Sf. Sava”. A absolvit gimnaziul în vara anului 1881cu rezultate strălucite: numai medii de 9 şi 10.
Pasionată de muzică şi cu o voce extraordinară, a terminat Conservatorul, la sectia de canto si pian.
 La numai 16 ani, în 1886, Iulia Haşdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. Urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universităţi. Se spune că, la Paris, copila de 16 ani a reuşit să uimească toţi profesorii. Studia intens, lua lecţii de pictură şi lecţii de canto de la profesori celebri ai vremii. Sănătoasă, puternică, veselă şi glumeaţă, aşa o descrie Gheorghe Ionescu (Gion) pe Iulia, la vârsta de 17 ani, când uimea mediul universitar de la Sorbona.
                                                                  
   În 1887, pe vremea când Iulia Haşdeu se afla la Sorbona, au apărut primele semne ale tuberculozei. Tânăra, preocupată prea mult de studiu şi prea puţin de starea sănătăţii, a ignorat primele semne ale bolii.

„Cât despre renunţarea la continuare studiilor mele şi reîntoarcerea în ţară înainte de a fi cel puţin licenţiată nici nu mă gândesc. Nu o voi face, chiar dacă ar trebui să mor şi nicio putere omenească nu mă va obliga. Nu am muncit toată copilăria şi tinereţea pentru a mă opri chiar când sunt aproape de a ajunge în port. Sunt încă vie şi nu voi renunţa la această muncă atâta timp cât îmi ca rămâne o picătură de sânge în vene şi un suflu de viaţă în piept“, îi scria Iulia, de la Paris, tatălui ei.
În vara anului 1887, în vizită la Curtea de Argeş, Iulia era o tânără care părea să aibă tot viitorul înainte. „Era rumenă, frumoasă, veselă, zveltă în talia-i subţire şi mlădioasă, cu ochii umezi de zglobie fericire, prietenoasă şi glumeaţă fără urmă de cochetări, înflăcărându-se în orice discuţie în care idealul şi arta erau în joc. Cine ar fi crezut că în pieptul ei zăcea răul care nu iartă“, scrie Ionescu Gion.

Iulia s-a întors la Paris, însă boala s-a agravat şi a fost nevoită să întrerupă studiile în aprilie 1888.
Părinţii au dus-o la Montreux, apoi în Elveţia. Deşi doctorii i-au prevăzut vindecarea, boala a avansat galopant. S-a întors în ţară şi părinţii au dus-o la Agapia şi apoi la Bucureşti. „Călătorii lugubre, negre, înfăşate în întunericul amar al disperării şi-n care nu se zărea ca lumină arzătoare, decât surâsul dulce trist şi supus al tinerei fecioare“, mai scrie Ionescu Gion.
De-a lungul lunilor de chin, în care scuipa sânge, Iulia Haşdeu ajunsese să se împace cu moartea. O demonstrează versurile scrise pe patul de boală. „Diafană în albeaţa-i de marmură, Iulia Haşdeu simţea cu fiecare zi ce trece că viaţa scade în pieptul chinuit. Nici nu simţea mânie, nici revoltă. Regrete şi sublimă resemnaţiune“, mai spune istoricul despre finalul tragic al tinerei. Pe patul de muribundă a continuat să scrie poezii şi cugetări pe bucăţi de hârtie. În martie 1888 a scris, resemnată în faţa finalului, poezia „Moartea“. S-a stins din viaţă pe 29 septembrie 1888.
                                                                             

„Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă, Că ea este lumină puternică şi caldă, Chiar muribundul - care în pacea ei îl cheamă - Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă. Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume Şi-n alte corpuri trece, când poate şti să ierte; Aşa din cupa sacră cu toţii bem, anume, Şi niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte“ („Moartea“, de Iulia Haşdeu)

După moartea fiicei sale, Hasdeu a descoperit cugetări, poezii, schiţe de dramă şi comedii, materiale ale tezei de doctorat, o cantitate impresionantă de notiţe scrise de tânără inclusiv pe patul în care a zăcut luni bune. „Pentru ea a fost o pornire irezistibilă a minţii de a scrie, de a produce, de a realiza lumea de idei care clocotea în puternica-i inteligenţă“, explică Ionescu Gion. Tânăra a fost înmormântată la cimitirul Bellu. Părintele îndurerat a căutat-o dincolo de moarte.
 Hasdeu nu s-a resemnat niciodată, după moartea fiicei sale iubite. Luni în şir şi-a plâns fiica şi a aşteptat un semn de la ea. Legenda spune că, la şase luni de la moartea Iuliei, în martie 1890, scriitorul a primit un semn. „Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însă un aparat telegrafic. Deodată, mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu» - (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele“, avea să scrie Haşdeu în cartea „Sic Cogito“.
                                                                        
După primul semn primit de la fiica sa, Haşdeu şi-a făcut un scop în viaţă din a regăsi spiritul acesteia prin orice mijloace. S-a refugiat în spiritism. Iniţial, a construit un templu în amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, acolo unde o înmormântase.
                                                                    


„Micul Templu“ n-a fost însă de ajuns şi în 1893 a luat decizia să ridice pentru fiica sa,un castel. Castelul de la Câmpina a fost ridicat între ani 1894-1896, după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă. Scriitorul era convins că „Marele Templu“ este casa fiicei sale. „Asta nu e opera mea, este opera fiicei mele, stăpâna castelului. Noi suntem aci numai în gazdă“, spunea Hasdeu celor veniţi în vizită la castel.
                                                                       

La castel, Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris prima carte de spiritism din literatura română - „Sic Cogito“, carte creată după sfaturile primite de la Iulia. Haşdeu a amenajat o cameră specială de spiritism şi ani în şir a încercat aici să-şi contacteze fiica plecată în altă lume. Camera, perfect întunecată, avea o gaură într-un perete prin scriitorul credea că avea acces spiritul „Lilicăi“. În această cameră a încercat Haşdeu să surprindă în fotografii spiritul Lilicăi, dar nu a reuşit. Mulţi l-a catalogat pe Hasdeu drept „nebun“ şi au crezut despre scriitor că şi-a pierdut minţile de durere şi că toate poveştile despre spiritul Iuliei sunt doar plăsmuiri ale unei minţi bolnave Pe seama castelului şi a camerei de spiritism s-au creat nenumărate legende. S-a spus că, în unele nopţi, Iulia Haşdeu putea fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui său. S-a spus, de asemenea, că Iulia însăşi ar fi fost văzută de localnici pe terasă cu un buchet de margarete în braţe. Legenda spune că, a doua zi după apariţie, grădinarul ar fi găsit în curte flori de margarete, deşi nu era sezonul acestor flori.

                                                                        



Sedus de personalitatea Iuliei Hasdeu, geniul care a dispărut prematur, la 19 ani, un ziarist ardelean, Teodor Olimpiu Albini, a avut ideea de a merge la Câmpina, trecând munţii cu paşaport, pentru a culege folclor oral legat de castelul ridicat de Hasdeu. Din observaţiile acestuia, reiese că templul devenise o sursă de legende despre fantome încă de pe vremea în care Hasdeu organiza şedinţele de spiritism:
 "Noaptea, dincolo de porţile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cântând la pian. Se mai aud strigătele de <> şi aplauzele bătrânului Hasdeu, care la moartea Iuliei avea doar 50 de ani. Uneori, pianul cânta şi ziua."  "Nimeni nu calcă prin faţa castelului. Oamenii trec pe partea cealaltă a străzii şi se închină, speriaţi ca de dracul. Cei aflaţi prin vecinătate au cerut Primăriei ca Hasdeu să fie forţat să se mute şi casa stafiilor să fie dărâmată."
 "Ne-am suit în copac şi am stat ascunşi toată noaptea. N-am văzut când a intrat stafia în clădire, dar la cântatul cocoşilor, domnişoara Iulia a ieşit pe terasa din stânga. Era îmbrăcată în rochie albă, avea flori de margarete în braţe şi părul prins în coc cu o stea. A doua zi dimineaţă, câteva fire de margarete au fost găsite de măturătorul de stradă lângă gardul castelului. Era în septembrie, margaretele dispăruseră demult."

 "Când vin domnii ăia să facă spiritism cu d-l Hasdeu, lămpile din casă se sting. Ieri seară, mama a aprins lampa de patru ori."

 "Dacă cineva trece prin faţa castelului şi vrea să înjure, nu poate. Limba i se face de clei."

 "Uneori, noaptea, bătrânul urlă ca lupul. Iese la geam, descheiat la cămaşa de noapte, cu ochii roşi ca rugul şi striga: <>, ce ştiu, o vorbire de vrăjitor..." (Probabil: "Viens, ma fille, papaliga - aşa îi spunea Iulia tatălui ei - t"attends!" - în traducere: "Vino, fiica mea, papaliga te aşteaptă!")
Şi după moartea lui Hasdeu, în acest templu ar fi avut loc tot felul de fenomene aparent inexplicabile. Conform unei legende, o întâmplare ciudată s-a petrecut în 1936, când trei tineri plecaţi în drumeţie au venit să viziteze castelul.Unul dintre ei, Mircea, fiul unui mare industriaş, patron la întreprinderea petrolieră „Astra Română”, a vrut să se distreze punând un basc Hristului şi să se fotografieze cu el, luându-l amical de gât. După câteva zile, mergând să-şi viziteze tatăl la fabrică, tânărul a tras, din curiozitate, de mânerul unei uşi metalice, fără să ştie că nu avea voie să umble acolo. Acolo era depozitat acid sulfuric pentru spălatul pieselor, care s-a revărsat peste el. Doar faţa şi mâna dreaptă i-au rămas neatinse. A murit în chinuri groaznice, mai târziu. Unul dintre prietenii cu care fusese Mircea în excursie, Petre Goţia a primit la câteva zile de la tragica întâmplare o telegramă în care era anunţat de moartea amicului său. A crezut că este o glumă, până când s-a dus acasă la Mircea şi a văzut că acesta era gata de înmormântare. După ani de zile l-a visat pe Mircea care plângea şi se căia amarnic pentru greşelile făcute în timpul vieţii şi pentru că batjocorise imaginea Mântuitorului. O altă întâmplare stranie s-ar fi produs în 1957, după ce castelul a fost transformat în cazarmă militară. Pus de superiori, un soldat a încercat să scoată din clădire statueta Mantuitorului. Deşi acesta pare a fi cel mai uşor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit. În cele din urmă, a fost lăsat la locul lui, unde se află şi astăzi.  
                                                                           
                                                                                
 Zidurile Castelului Iulia Hasdeu de la Câmpina păstrează mărturii despre presupusele vieţi anterioare ale poetei, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, decedată în anul 1888, la doar 18 ani, din cauza tuberculozei. După moartea fetei, omul de cultură a susţinut că a reuşit să comunice cu aceasta de mai multe ori, cercetările lui asupra spiritismului şi experienţele din domeniul paranormalului fiind relatate în cartea “Sic cogito”. În timpul comunicării cu spiritul Iuliei, acesta i-ar fi dat indicaţii nu numai în legătură cu construirea castelului de la Câmpina, dar şi despre reîncarnările ei anterioare. Pe zidurile exterioare ale castelului, la intrare, se află numele femeilor ale căror vieţi tatăl Iuliei considera că aceasta le trăise. Una dintre femei este Agnodike – prima femeie medic din istorie, care a trăit în perioada antică. S-a născut în Atena, într-o familie bogată, şi a dorit să studieze medicina – lucru interzis femeilor, în acea vreme. Pentru a-şi împlini visul, ea şi-a tăiat părul şi a îmbrăcat haine bărbăteşti. A devenit unul dintre cei mai reputaţi medici ginecologi la acea vreme, ajutând multe femei să-şi aducă pe lume copiii. Hypatia – al doilea nume aflat pe zidurile castelului de la Câmpina – este al unei alte femei celebre, din perioada antică. S-a născut în anul 370 Î.Hr., în Egipt, şi era pe cât de frumoasă, pe atât de inteligentă, ajungând să predea la Universitatea din Alexandria astronomia, matematica, retorica şi astrologia. Celelalte reîncarnări ale Iuliei ar fi fost: Beatrice Portinari – muza poetului Dante Aligheri, Juana Veranez – o tânără pe care tatăl său o iniţia în domeniul misticismului, Elisabeta Tudor – numită şi Regina Fecioară a Angliei, a cărei domnie a fost numită “Epoca de Aur” – şi Charlotte Corday, tânăra care l-a asasinat în timpul Revoluţiei Franceze pe Jean-Paul Marat -medic, filozof şi om de ştiinţă francez, de origine elveţiană.

 Concluzie finala
 Cei ce au impartasit durerea familiei care nu si-a mai revenit niciodata dupa aceasta pierdere, sustin ca daca Iulia Hasdeu ar fi avut o existenta mai lunga, geniul ei nu ar fi cunoscut precedent in limba romana, intrecandu-l chiar si pe cel al lui Eminescu.
Personal,cred ca ar fi fost uimitor sa avem un Eminescu in varianta feminina,o varianta care ar fi avut toate atuurile sa ofere lumii,un "mai mult" decat Eminescu!
 Daca lucrurile ar fi stat asa sau nu, nimeni nu o poate spune,insa cultura romana a fost vaduvita, pe nedrept, de unul dintre cei mai frumosi muguri ai sai, chiar inainte ca acesta sa infloreasca.
                                             
Ps:Intr-una dintre sedintele de spiritism pe care Bogdan Petriceicu Hasdeu le-a avut cu fiica sa,Iulia i-a oferit tatalui,un imn numit "Sursum",despre care se spune ca atunci cand a fost auzit prima data,a starnit o asemenea reactie incat "lacrimile curgeau pe obrazul acelora ce-l auzeau",ba chiar un preot pe care Bogdan Petriceicu Hasdeu l-a chemat sa asculte acest imn,a spus ca "este o adevarata capodopera!"
    

                                                                      
                                                   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Reincarnarea,"un adevar tinut sub cheie" chiar de biserica

Vampirii energetici-Cum poti recunoaste un vampir energetic?

HAARP- acum si in Romania!