Anumite documente vechi,vorbesc despre disparitiile misterioase ale unor persoane care au disparut subit,chiar de sub ochii propriilor familii.
Un astfel de exemplu celebru,este cel al fermierului David Lang.
Acest caz faimos s-a petrecut în septembrie 1880 lângă o fermă din Gallatin, Tennese, sub ochii mai multor martori. Cei doi copii ai familiei Lang, George şi Sarah se jucau în faţa casei familiei, în timp ce părinţii lor, David şi Emma, îşi pregăteau caii pentru a-i duce la păşunat. În acest timp, judecătorul August Peck se apropia de casa familiei Lang. David Lang a dispărut brusc împreună cu caii săi în timp ce se îndrepta spre păşune sub ochii stupefiaţi ai soţiei sale, copiilor, judecătorului Peck şi ai angajaţilor de la fermă. Cercetările nu au dus la niciun rezultat. Cu toate acestea, la câteva luni de la dispariţie copii lui David au descoperit că iarba din preajma locului unde a dispărut tatăl lor şi-a schimbat culoarea în galben deschis pe un diametru de 5 metri.
Mai complicate sunt lucrurile atunci când comunități întregi dispar subit, fără a lăsa urme.
În februarie 1923, toți locuitorii din satul brazilian Hoer Verde au dispărut. Peste 600 de persoane au dispărut fără urmă, abandonându-și casele, bunurile, obiectele personale, rezervele de hrană.
Autoritățile au demarat o amplă campanie de căutare, care a rămas fără rezultat. Anchetatorii au declarat că era imposibil ca cele 600 de persoane să se deplaseze în altă zonă fără să fie observate sau să fi fost ucise fără a fi descoperite urme ale unui atac.
Vorbim in continuare,despre un alt caz la fel de misterios,aproape similar celui mentionat anterior,doar ca de data aceasta,avem de-a face cu disparitia a unui sat cu peste 2 000 de persoane.
În noiembrie 1930, Joe Labelle, un negustor de blănuri, se îndrepta spre o aşezare a eschimoşilor de pe ţărmul Lacului Anjikuni din nordul Canadei. Labelle era un obişnuit al satului compus din 2 000 de indivizi care se ocupau cu pescuitul, având mulţi prieteni printre aceşti eschimoşi. Când a sosit în sat a observat cu stupoare că acesta era pustiu, toate cabanele erau lipsite de oameni, în rest acolo erau haine, unelte, arme, blănuri şi chiar hrană şi provizii neatinse. A descoperit chiar un foc aprins deasupra căruia se rumenea o bucată de carne. Labelle a anunţat pe loc autorităţile care au întreprins o anchetă, dar fără rezultat… Autorităţile au descoperit totuşi unele aspecte şocante. Toţi câinii de sanie ai eschimoşilor muriseră de foame şi zăceau îngropaţi sub un strat gros de zăpadă, în timp ce cadavrele din cimitirul eschimos au fost dezgropate şi orice rămăşiţă umană dispăruse.
Un caz la fel de bizar este dispariția celei de a Noua Legiuni Romane. În anul 109, în timpul conducerii împăratului Hadrian, 5000 de soldați de elită au dispărut fără urmă, în timp ce se îndreptau spre nordul Europei pentru a se lupta cu celții.
Chiar dacă ar fi avut loc o luptă catastrofală în care ar fi murit toți soldații romani, ar fi trebuit să fie descoperite cadavrele acestora. Dispariția legiunii este una dintre cele mai misterioase întâmplări ale istoriei care a rămas neelucidată.
O altă dispariție în masă s-a petrecut în anul 1937, în timpul războiului dintre China și Japonia. China fusese invadată de armatele japoneze care omorau la întâmplare femei, copii, distrugeau tot ce întâlneau în calea lor. Într-un gest disperat de a stopa invazia japoneză, generalul chinez Li Fu Sien a realizat un adevărat lanț uman, format din 3000 de soldați pe o distanță de peste 3,5 km.
Cu toate că nu a avut loc o luptă între japonezi și chinezi, cei 3000 de soldați au dispărut în cursul nopții fără a lăsa vreo urmă.
In anul 1945, o altă dispariție misterioasă s-a petrecut tot în China, atunci când un tren de pasageri care făcea legătura între Guandun și Shanghai a dipărut cu sute de călători. În noiembrie 1945, o sută de soldați sovietici care se îndreptau spre o gară din China au avut aceeași soartă.
Regimentul Norfolk
Trei soldaţi ai trupelor britanice au afirmat că au fost martorii dispariţiei bizare şi inexplicabile a unui întreg batalion de soldaţi în anul 1915 în decursul Primului Război Mondial. Declaraţiile lor au survenit la 50 de ani de la ceea ce se cunoaşte ca fiind misterioasa dispariţie de la Gallipoli din Turcia. Cei trei soldaţi din cadrul unei companii neozeelandeze au declarat că au văzut, de la adăpostul unui observator militar, cum întregul Batalion al Royal Norfolk Regiment mărşăluia spre dealurile din Golful Suvla. Aceştia se îndreptau spre ceea ce părea a fi un nor de praf care i-a învăluit încet pe toţi soldaţii, care au dispărut fără urmă. Practic norul misterios s-a ridicat la cer, iar soldaţii şi armele lor au fost de negăsit. La sfârşitul războiului, Imperiul Britanic a cerut în mod oficial Turciei returnarea regimentului Norfolk pe care oficialii britanici îl credeau căzut în prizonierat. Turcia a afirmat că nu deţine niciun fel de informaţii despre acest regiment cu atât mai mult să reţină vreun prizonier. O comisie mixtă turco-engleză a făcut cercetări şi anchete timp de zeci de ani fără să găsească vreun indiciu referitor la această dispariţie de proporţii.
Dispariţia de la Stonehenge
Faimosul ansamblu arhitectonic de la Stonehenge a fost locul unei uluitoare dispariţii, în august 1971. La acea dată, Stonehenge nu era protejat de activităţile turiştilor. Într-o noapte de august, un grup de tineri hippy s-a hotărât să-şi pună corturile exact în mijlocul ansamblului de pietre. Acolo au aprins un foc, s-au drogat, au băut şi au început să cânte. Distracţia le-a fost întreruptă în jurul orei 2 noaptea când mai multe tunete puternice s-au auzit peste întreaga câmpie Salisbury, după care s-a aşternut o linişte adâncă. Doi martori, un fermier şi un poliţist au declarat că au văzut fulgere care au lovit incinta de la Stonehenge şi au aprins chiar un copac din apropiere. Alertaţi de ţipetele tinerilor, cei doi martori au alergat spre ansamblul de megaliţi pentru a le acorda acestora ajutor. Spre surpriza lor, înăuntrul incintei nu au descoperit decât rămăşiţele corturilor şi un foc care ardea mocnit. Cele câteva anchete demarate nu au reuşit apoi să găsească nicio urmă din petrecăreţii hippy.
Si acum ajungem la cazul care continua si azi,sa ma captiveze;"Disparitia coloniei Roanoke".
La mijlocul secolului al XVI-lea, Elisabeta I a Angliei dorea ca ţara sa să devină din ce în ce mai bogată şi mai puternică. Aflată într-o permanentă competiţie cu Spania, rivala sa declarată, regina nu intenţiona să lase Spania să pună stăpânire pe Lumea Noua.
Sir Walter Raleigh, la rândul său, dorea lucruri măreţe pentru Anglia, dar şi pentru sine, aşa că a convins-o pe regină să-i dea bani şi corăbii pentru a pleca în căutarea de comori şi de noi colonii pentru Anglia. În iulie 1585, sir Walter Raleigh a trimis colonişti englezi pe o insulă de pe teritoriul de astăzi al statului Carolina de Nord, numită de populaţia indigenă Roanoke. Colonia engleză a primit numele de Virginia. În mai puţin de un an, soarta coloniştilor s-a înrăutăţit. Când Sir Francis Drake a vizitat colonia, în anul 1586, a constatat că cei din Virginia erau muritori de foame, aşa că i-a luat pe corabia sa şi i-a adus înapoi în Anglia. Tentativa lui Raleigh eşuase.
În 1587, John White a încercat să-şi convingă semenii să meargă împreună cu familiile pe insula Roanoke, în incercarea de a face avere dincolo de ocean, fiecare colonist urmând să primească 500 de acri de pământ. În scurt timp, 91 de bărbaţi, 17 femei şi nouă copii au pornit în cea mai mare aventură a vieţii lor. În primăvara anului 1587 au ajuns în colonie şi au început să repare ce mai rămăsese din ceea ce construiseră cei de dinaintea lor. Câteva săptămâni mai târziu, White s-a întors în Anglia cu scopul de a lua proviziile necesare pentru a supravieţui iernii. Dar, pentru că Anglia se afla în război cu Spania, White nu s-a putut întoarce în colonie vreme de trei ani. Toate vasele şi toate resursele Angliei fuseseră utilizate în conflictul cu Spania.
După trei ani, White s-a îmbarcat în sfârşit pe o corabie şi a pornit spre Roanoke. Când a zărit-o, a observat un fum gros care se ridica dinspre insulă şi a crezut că era un semnal de bun venit al coloniştilor. Dar, spre surprinderea lui, când a coborât pe insulă, nu a găsit nici măcar un om dintre cei pe care îi lăsase aici. Singurele semne ale trecerii lor erau două cuvinte scrijelite în scoarţa a doi copaci, „cro” şi „croaton”… Nu exista nici un semn că ar fi murit, nici un cadavru sau mormânt…
Pur şi simplu, dispăruseră de parcă nu ar fi existat niciodată…
Cum a fost posibil ca mai mult de o sută de oameni să dispară în masă de pe o insulă, fără ca nimeni să nu aibă nici cel mai mic indiciu despre locul în care au plecat? O întrebare la care nimeni, în mai mult de o jumătate de mileniu, nu a putut da un răspuns convingător,nici in cazul acestei disparitii in masa,dar nici in celelalte relatate in acest articol.
Un astfel de exemplu celebru,este cel al fermierului David Lang.
Acest caz faimos s-a petrecut în septembrie 1880 lângă o fermă din Gallatin, Tennese, sub ochii mai multor martori. Cei doi copii ai familiei Lang, George şi Sarah se jucau în faţa casei familiei, în timp ce părinţii lor, David şi Emma, îşi pregăteau caii pentru a-i duce la păşunat. În acest timp, judecătorul August Peck se apropia de casa familiei Lang. David Lang a dispărut brusc împreună cu caii săi în timp ce se îndrepta spre păşune sub ochii stupefiaţi ai soţiei sale, copiilor, judecătorului Peck şi ai angajaţilor de la fermă. Cercetările nu au dus la niciun rezultat. Cu toate acestea, la câteva luni de la dispariţie copii lui David au descoperit că iarba din preajma locului unde a dispărut tatăl lor şi-a schimbat culoarea în galben deschis pe un diametru de 5 metri.
Mai complicate sunt lucrurile atunci când comunități întregi dispar subit, fără a lăsa urme.
Autoritățile au demarat o amplă campanie de căutare, care a rămas fără rezultat. Anchetatorii au declarat că era imposibil ca cele 600 de persoane să se deplaseze în altă zonă fără să fie observate sau să fi fost ucise fără a fi descoperite urme ale unui atac.
Vorbim in continuare,despre un alt caz la fel de misterios,aproape similar celui mentionat anterior,doar ca de data aceasta,avem de-a face cu disparitia a unui sat cu peste 2 000 de persoane.
În noiembrie 1930, Joe Labelle, un negustor de blănuri, se îndrepta spre o aşezare a eschimoşilor de pe ţărmul Lacului Anjikuni din nordul Canadei. Labelle era un obişnuit al satului compus din 2 000 de indivizi care se ocupau cu pescuitul, având mulţi prieteni printre aceşti eschimoşi. Când a sosit în sat a observat cu stupoare că acesta era pustiu, toate cabanele erau lipsite de oameni, în rest acolo erau haine, unelte, arme, blănuri şi chiar hrană şi provizii neatinse. A descoperit chiar un foc aprins deasupra căruia se rumenea o bucată de carne. Labelle a anunţat pe loc autorităţile care au întreprins o anchetă, dar fără rezultat… Autorităţile au descoperit totuşi unele aspecte şocante. Toţi câinii de sanie ai eschimoşilor muriseră de foame şi zăceau îngropaţi sub un strat gros de zăpadă, în timp ce cadavrele din cimitirul eschimos au fost dezgropate şi orice rămăşiţă umană dispăruse.
Un caz la fel de bizar este dispariția celei de a Noua Legiuni Romane. În anul 109, în timpul conducerii împăratului Hadrian, 5000 de soldați de elită au dispărut fără urmă, în timp ce se îndreptau spre nordul Europei pentru a se lupta cu celții.
Chiar dacă ar fi avut loc o luptă catastrofală în care ar fi murit toți soldații romani, ar fi trebuit să fie descoperite cadavrele acestora. Dispariția legiunii este una dintre cele mai misterioase întâmplări ale istoriei care a rămas neelucidată.
O altă dispariție în masă s-a petrecut în anul 1937, în timpul războiului dintre China și Japonia. China fusese invadată de armatele japoneze care omorau la întâmplare femei, copii, distrugeau tot ce întâlneau în calea lor. Într-un gest disperat de a stopa invazia japoneză, generalul chinez Li Fu Sien a realizat un adevărat lanț uman, format din 3000 de soldați pe o distanță de peste 3,5 km.
Cu toate că nu a avut loc o luptă între japonezi și chinezi, cei 3000 de soldați au dispărut în cursul nopții fără a lăsa vreo urmă.
In anul 1945, o altă dispariție misterioasă s-a petrecut tot în China, atunci când un tren de pasageri care făcea legătura între Guandun și Shanghai a dipărut cu sute de călători. În noiembrie 1945, o sută de soldați sovietici care se îndreptau spre o gară din China au avut aceeași soartă.
Regimentul Norfolk
Dispariţia de la Stonehenge
Si acum ajungem la cazul care continua si azi,sa ma captiveze;"Disparitia coloniei Roanoke".
La mijlocul secolului al XVI-lea, Elisabeta I a Angliei dorea ca ţara sa să devină din ce în ce mai bogată şi mai puternică. Aflată într-o permanentă competiţie cu Spania, rivala sa declarată, regina nu intenţiona să lase Spania să pună stăpânire pe Lumea Noua.
În 1587, John White a încercat să-şi convingă semenii să meargă împreună cu familiile pe insula Roanoke, în incercarea de a face avere dincolo de ocean, fiecare colonist urmând să primească 500 de acri de pământ. În scurt timp, 91 de bărbaţi, 17 femei şi nouă copii au pornit în cea mai mare aventură a vieţii lor. În primăvara anului 1587 au ajuns în colonie şi au început să repare ce mai rămăsese din ceea ce construiseră cei de dinaintea lor. Câteva săptămâni mai târziu, White s-a întors în Anglia cu scopul de a lua proviziile necesare pentru a supravieţui iernii. Dar, pentru că Anglia se afla în război cu Spania, White nu s-a putut întoarce în colonie vreme de trei ani. Toate vasele şi toate resursele Angliei fuseseră utilizate în conflictul cu Spania.
După trei ani, White s-a îmbarcat în sfârşit pe o corabie şi a pornit spre Roanoke. Când a zărit-o, a observat un fum gros care se ridica dinspre insulă şi a crezut că era un semnal de bun venit al coloniştilor. Dar, spre surprinderea lui, când a coborât pe insulă, nu a găsit nici măcar un om dintre cei pe care îi lăsase aici. Singurele semne ale trecerii lor erau două cuvinte scrijelite în scoarţa a doi copaci, „cro” şi „croaton”… Nu exista nici un semn că ar fi murit, nici un cadavru sau mormânt…
Cum a fost posibil ca mai mult de o sută de oameni să dispară în masă de pe o insulă, fără ca nimeni să nu aibă nici cel mai mic indiciu despre locul în care au plecat? O întrebare la care nimeni, în mai mult de o jumătate de mileniu, nu a putut da un răspuns convingător,nici in cazul acestei disparitii in masa,dar nici in celelalte relatate in acest articol.
Comentarii
Trimiteți un comentariu