Treceți la conținutul principal

Genocid Rwanda-o pata pe obrazul umanitatii


Unul din episoadele de nebunie colectiva din istoria umanitatii,este cel care a avut loc in anul 1994,in Rwanda,cand intre lunile aprilie si iulie a acelui an, etnicii majoritari hutu din Rwanda au ucis peste 800.000 de oameni, marea majoritate a victimelor apartinand minoritatii tutsi.
 Trebuie sa va marturisesc ca motivul pentru care am ales azi acest subiect,este filmul "Beyond the gates",un film care relateaza cruda poveste a genocidului din Rwanda,evenimentele fiind relatate in contextul bisericii romano-catolice din Nyarubuye.
 Ceea ce cred eu ca merita mentionat,si nu ca un merit al ONU sau a Belgiei,care a avut un rol militar important in Rwanda si ar fi putut schimba cursul evenimentelor,este lasitatea,ignoranta,si lipsa de empatie si compasiune de care a dat dovada ONU si organizatiile umanitare care efectiv,nu au miscat un deget pentru a stopa acest macel.
Ba dimpotriva,ONU si-a retras in graba soldatii stationati in Rwanda,motivand ca motivul pentru care se afla acolo este doar acela de "observatori".Astfel ca au abandonat copii,femei,barbati,lasandu-i victime sigure in mainile extremistilor hutu,care i-au macelarit cu macetele.

   AVERTISMENT! ACEST ARTICOL POATE DERANJA CITITORUL DATORITA CRUZIMII EVENIMENTELOR INTAMPLATE.

                                                   Ora 8,30 dimineata

Pe data de 6 aprilie 1994 , la ora 8:30 dimineaţa, Juvenal Habyarimana, preşedintele în exerciţiu al Rwandei se întorcea în ţară de la o întâlnire din Tanzania, când o rachetă sol-aer i-a lovit avionul pe când acesta se pregătea să aterizeze pe aeroportul din Kigali.
Nu a existat niciun supravieţuitor.

 Preşedintele Habyarimana fusese un etnic hutu care condusese un regim autoritar, regim care a exclus orice etnic tutsi din aparatul de stat. Situaţia se schimbase însă cu un an în urmă, când pe data de 3 august 1993, preşedintele rwandez semnase  Acordul din Arusha, un act în urma căruia se angajase pe plan internaţional, că va permite şi etnicilor tutsi participarea la guvernare. Fapt care i-a supărat foarte tare pe extremiştii hutu.

Cu toate că nu s-a aflat cu siguranţă cine a fost responsabil de asasinat, extremiştii hutu au profitat la maximum de moartea preşedintelui. La nici 24 de ore de la decesul acestuia, extremiştii hutu au preluat puterea şi i-au învinuit pe tutsi de asasinarea preşedintelui.
A fost motivul care a dezlănţuit o ură atavică, veche de secole...

 Uciderile au început în capitala Kigali, odată cu apariţia pe străzi a miliţiilor tribale Interahmwe (Cei ce ucid dintr-o lovitură, într-o traducere aproximativă), compuse din tineri hutu antrenaţi şi susţinuţi de armată. Interahamwe au început masacrul prin blocarea tuturor drumurilor şi şoselelor, astfel încât să nu scape nimeni.

Imediat au început să intre în casele tuturor locuitorilor capitalei şi să verifice cardurile de identitate ale tuturor. Cei care aveau ghinionul să fie tutsi erau ucişi şi torturaţi. Majoritatea au fost executaţi cu topoare, bâte, macete şi cuţite, deoarece răzbunătorii hutu credeau că cei din triburile rivale nu merită să strici gloanţe pe ei...

                                                                     


În următoarele zile şi săptămâni, străzile capitalei erau înţesate de cadavre.
 Pe data de 7 aprilie, extremiştii hutu au început să elimine membrii guvernului şi aparatului de stat. Ceea ce a însemnat că toţi tutsi, ba inclusiv etnicii hutu din guvern care erau moderaţi, au fost decapitaţi sau spintecaţi de vii. Inclusiv primul ministru a avut o astfel de soartă cruntă. Când cei zece soldaţi belgieni din trupele de menţinere a păcii au încercat să-l protejeze pe premier, au fost linşaţi de mulţimea furioasă. Vestea i-a îngrozit atât de mult pe oficialii din Bruxelles, încât aceştia au decis retragerea trupelor din Rwanda.

 În următoarele săptămâni, rata violenţelor avea să-şi atingă apogeul. Cum echipele morţii intraseră deja în arhivele de documente şi ştiau unde trăieşte fiecare tutsi, acestea au pornit o sistematică vânătoare de oameni în întreaga ţară. Bărbaţi, bătrâni, copii, femei nu a contat!
Toţi au fost măcelăriţi în masă...
Cum gloanţele deveniseră deja rare, majoritatea etnicilor tutsi au fost ucişi cu toporul sau maceta. Unora dintre victime li s-a dat „posibilitatea” de a alege să-şi cumpere glonţul cu care urmau să fie ucise, pentru a scăpa astfel de o moarte lentă şi agonizantă.

În mod cumva neaşteptat, un mare număr de femei hutu au luat parte cu frenezie la ucideri. Un raport post-genocid remis de către African Rights indică faptul că femeile au jucat un rol deosebit de activ în execuţii. Femeile hutu din toate categoriile sociale, inclusiv profesoare, medici sau femei de afaceri au ucis cu cruzime bărbaţi, femei şi copii, în uralele încurajatoare ale extremiştilor de aceeaşi etnie cu ele. Unele femei hutu şi-au ucis victimele strangulându-le sau zdrobindu-le capetele cu pietre, în timp ce altele, consilierele primăriei din Kigali le-au indicat miliţiilor hutu locurile unde se ascundeau refugiaţii tutsi pe care ar fi trebuit să-i adăpostească. Multe surori medicale din Spitalul Universitar din Butare le-au dat miliţiilor şi soldaţilor hutu liste cu numele pacienţilor şi propriilor colegi care erau tutsi. Cu consecinţe uşor de imaginat.


                                                                               


În niciun conflict intertnic recent, violurile şi torturile nu au jucat un rol atât de important precum în genocidul din Rwanda. Prin definiţia-i cumplită, violul sistematic şi planificat  pe timp de război, este o armă psihologică teribilă folosită pentru a teroriza şi umili femeile, fetele şi familiile şi comunităţile inamice. În anul 1994 aproape fiecare adolescentă tutsi din Rwanda care a supravieţuit genocidului, a fost violată. Zeci de mii de femei au fost violate în repetate rânduri. Agresiunile sexuale din acest colţ de lume au fost inimaginabile. Şi totuşi s-au întâmplat în realitate...


                                             Violul-metoda de tortura si intimidare

Au fost mii de femei care au fost violate de câte 100-150 de soldaţi pe rând, până când unele au murit de hemoragii interne, iar altele au rămas cu sechele permanente ale aparatului genito-urinar. Multe fete şi femei au fost torturate cumplit după ce au fost violate, fiind ucise în chinuri. Multor victime li se tăiau sânii sau li se introduceau cu forţa în vagin cuţite, cuie sau cioburi de sticlă...

 Sute de tutsi au încercat să scape de măcelurile sistematice, refugiindu-se în biserici, spitale, şcoli sau clădiri guvernamentale. Bisericile şi spitelele, care au fost dintotdeauna locuri de protecţie pe timp de războaie, s-au transformat în abatoare umane în Rwanda. Unul dintre cele mai atroce episoade ale genocidului a avut loc între 15-16 aprilie 1994, în Biserica Romano-Catolică din Nyarubuye, situată la circa 100 kilometri de Kigali.


                                                                     






Aici, primarul localităţii, un etnic hutu i-a încurajat pe tutsi rămaşi să se ascundă în interiorul bisericii, asigurându-i că nu va divulga nimănui prezenţa lor. Imediat după asta, primarul a telefonat miliţiilor hutu spunându-le că le-a pregătit „nişte şobolani în altar”. A doua zi a sosit o maşină de teren cu o echipă mică de soldaţi. Masacrul a început cu grenade şi arme automate, dar văzând numărul mare de refugiaţi, soldaţii au pus mîna pe macete şi bâte. Şi aşa, măcelul s-a dovedit obositor, aşa că cei patru soldaţi au făcut cu schimbul, o echipă odihnindu-se în timp ce cealaltă continua să lovească. A durat peste două zile până când miile de tutsi din biserică au fost ucişi. Sângele acestora acoperea nu numai zidurile dar şi tavanul bisericii.
                                                                           
Astfel de masacre au avut loc în toată ţara, un val de intensitate fiind între 11 aprilie şi începutul lunii mai. Pentru a-i umili pe tutsi şi după moarte, duşmanii lor nu au permis ca morţii să fie îngropaţi. Cadavrele au fost lăsate să se descompună în puternicul soare african sau să fie mâncate de câini, hiene şi şobolani. Multe cadavre au fost aruncate în râuri şi lacuri pentru a-i trimite astfel pe tutsi „înapoi în Etiopia”, cu trimitere la o credinţă populară conform căreia tutsi erau străini veniţi din Etiopia.

Mass media locală a jucat un rol foarte important in escaladarea urei interetnice. Cotidianul central Kangura, oficina controlată de extremiştii hutu a răspăndit ura timp de zeci de ani. În luna decembrie a anului 1990, ziarul a publicat chiar o listă intitulată „Cele Zece Porunci ale oricărui Hutu”. Conform acestora, orice hutu care se însura cu o tutsi era considerat trădător, şi toate poziţiile statale şi cele din armată trebuiau să fie deţinute doar de hutu.

                                                                                


 O altă tribună a răului s-a dovedit a fi postul local de radio RTLM care răspândea zilnic mesaje de ură şi dispret social. Odată cu începerea genocidului, de la microfoanele acestui post de radio se auzeau zilnic zeci de apeluri pentru „ a tăia copacii cei înalţi” o frază cheie care însemna începerea uciderilor. De la acest post de radio se transmiteau numele celor hăituiţi precum şi adresele unde puteau fi găsţi, numele rudelor şi proprietăţilor acestora.

Tot de la acest post de radio, erau citite triumfător în fiecare seară numele celor ucişi în ziua respectivă. Radio RTLM a fost platforma media care i-a incitat chiar şi pe hutu moderaţi să ia parte la măceluri. Altfel membrii formaţiunilor Interahamwe le dădeau o singură opţiune: să ucidă tutsi alături de ei, sau să fie ucişi pentru trădarea cauzei hutu...


 Spre începutul lunii iulie, Frontul Patriotic din Rwanda, compus din etnici tutsi care trăiau de decenii exilaţi în Uganda a reuşit cumva să restabilească parţial ordinea în ţară, ajutat şi de faptul că setea de răzbunare fusese ostoită, majoritatea etnicilor tutsi fiind ucişi iar restul fugind la timp din ţară. Armata a reuşit să facă un guvern de coaliţie naţională cu Pasteur Bizimungu un etnic hutu ca preşedinte şi Paul Kagame, un etnic tutsi drept prim ministru. Partidul fostului preşedinte Habyarimana, care a orchestrat crimele a fost scos în afara legii şi a fost adoptată o nouă constituţie care elimina orice referinţă la etnie.

De tristă amintire s-a dovedit a fi reacţia marilor puteri de atunci, în frunte cu Statele Unite, care la acea dată era lider incontestabil mondial, puteri mondiale care s-au abţinut în mod ruşinos să intervină efectiv în Rwanda, mulţumindu-se cu emiterea de comunicate şi declaraţii în care „condamnau profund violenţele”.

Mai mult decât atât, Consiliul de Securitate al ONU a votat în aprilie 1994 retragerea tuturor trupelor de menţinere a păcii din Rwanda, fapt care a aruncat ţara în război civil şi genocid de proporţii nemaivăzute. Trupele franceze care au intrat în Rwanda din Zair în luna iunie şi-au limitat intervenţia la crearea unei zone umanitare în sud-vestul ţării salvând astfel mii de vieţi, dar permiţând în acelaşi timp fuga a numeroşi responsabili de crime împotriva umanităţii. În săptâmânile de după încheierea genocidului, multe figuri proeminente ale comunităţii internaţionale s-au lamentat cu privire la nepăsarea lumii cu privire la atrocităţile care au avut loc.

                                                                              


Declaraţia fostului secretar general al ONU, Boutros Boutros-Ghali este elocventă în această direcţie:
„Insuccesul nostru în Rwanda este de zece ori mai mare decât insuccesul pe care l-am avut în fosta Yugoslavie. Asta deoarece întreaga comunitate internaţională era implicată şi interesată de evoluţia situaţiei din fostele ţări iugoslave. Rwanda nu a interesat pe nimeni”.

În luna octombrie, 1994 a fost lansat în Tanzania Tribunalul Internaţional pentru Crime Împotriva Umanităţii din Rwanda. Un an mai târziu, tribunalul a inculpat un număr de oficiali rwandezi de rang înalt pentru implicarea lor în genocid. Dar procesele avansează lent, cu multe victime care refuză să dezvăluie numele torţionarilor. În anul 2008 au fost condamnaţi trei oficiali din armata rwandeză pentru participare la genocid. 
           
    Concluzie finala;genocidul din Rwanda continua sa apese pe obrazul umanitatii,si vreau sa cred ca urma rusinii,a lasitatii,a ignorantei,si birocratiei care a contribuit la un genocid inimaginabil,NU VA FI STEARSA PREA CURAND DIN ISTORIE!
                                   
                                                                      


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Reincarnarea,"un adevar tinut sub cheie" chiar de biserica

Revin cu un articol pe care in urma cu un an,l-am sters de pe acest blog,astazi reeditandu-l intr-o "nuanta mai captivanta" ce sper sa va atraga. Cine suntem? De unde venim? Sunt intrebari clasice dar profunde ce se afla in mintea si pe buzele miliardelor de oameni ai acestei planete. Unii sunt de parere ca insasi existenta noastra se datoreaza hazardului si evolutiei. Altii,cred ca Dumnezeu ne-a creat,insa datorita pacatului Adamic,astazi experimentam suferinta ca si consecinta a pacatului pe care primii nostri parinti umani,Adam si Eva,l-au comis. Insa,un numar impresionant de oameni,cred cu convingere ca existenta noastra este rezultatul deciziei noastre:"cand am venit pe acest Pamant,am ales",cu alte cuvinte,am ales sa ne reincarnam intr-un corp carnal,pentru a experimenta,a invata,a evolua traind intr-un mod mai intelept si luand decizii mai intelepte decat in viata anterioara pe care am trait-o. Bine,vor spune unii,"dar eu nu-mi amintesc sa fi lua

Intrebari legitime despre reincarnare

Nu voi relua in amanunt ideea reincarnarii,pentru ca despre acest fapt am mai scris detaliat in articolul "Reincarnarea -un adevar tinut sub cheie chiar de biserica". Astazi mi-am propus sa abordez ideea reincarnarii din perspectiva numeroaselor intrebari pe care multi dintre voi le aveti. 1)Cum se produce reincarnarea? Reincarnarea nu are loc imediat dupa ce murim si nu vom avea acelasi corp sau aceeasi identitate pe care am mai avut-o. Perioada intre moarte si reincarnare poate fi ,in functie de caz,scurta sau nu (in medie: cam 100-200 de ani). Spiritele inferioare revin mai repede decat cele mai "evoluate".. Important de retinut este ca nimeni nu poate "sari" peste acest lucru, reincarnarea este inevitabila (in cazul in care mai avem de invatat ceva sau in cazul in care mai avem de "platit" ceva).  Ne reintoarcem singuri? NU!Intotdeauna reintoarcerea se va face in grup,astfel incat "calatoria temporara" in planul fizic sa-s

HAARP- acum si in Romania!

  Astazi,mi-am propus sa scriu  despre  HAARP, desi as fi vrut sa scriu despre proiectul Blue Beam sau experimentul Philadelphia.De ce am ales sa vorbesc despre HAARP?Aflandu-ma in mijlocul de transport in comun,fara sa vreau am auzit o discutie interesanta intre doua doamne,trecute de 50 de ani. - Eu cred ca astia fac experimente cu natura,ceva se intampla. -Sa stii...cred ca si inundatiile astea sunt rezultatul experimentelor,am trait atatia ani si n-am vazut niciodata asa ceva.     Recunosc ca discutia lor incepuse sa-mi placa,cu atat mai mult ca,imi petrec foarte timp timp,citind si documentandu-ma despre tehnologia militara HAARP,pacat ca a trebuit sa cobor:) Oamenii,indiferent de mediul social,nivelul de educatie si instruire,zona unde se afla,inteleg foarte bine ca ceva se intampla cu mediul din jurul lor,insa foarte putini sunt dispusi sa se informeze,poate si pentru faptul ca la un moment dat,te izbesti de ceea ce numim:"Teoria Conspiratiei".  In urma cu cativ