Astazi mi-am propus sa abordez ideea reincarnarii din perspectiva numeroaselor intrebari pe care multi dintre voi le aveti.
1)Cum se produce reincarnarea?
Reincarnarea nu are loc imediat dupa ce murim si nu vom avea acelasi corp sau aceeasi identitate pe care am mai avut-o. Perioada intre moarte si reincarnare poate fi ,in functie de caz,scurta sau nu (in medie: cam 100-200 de ani). Spiritele inferioare revin mai repede decat cele mai "evoluate"..
Important de retinut este ca nimeni nu poate "sari" peste acest lucru, reincarnarea este inevitabila (in cazul in care mai avem de invatat ceva sau in cazul in care mai avem de "platit" ceva).
Ne reintoarcem singuri?
NU!Intotdeauna reintoarcerea se va face in grup,astfel incat "calatoria temporara" in planul fizic sa-si atinga scopul pentru care de fiecare data ne intoarcem aici,pe pamant.
Ai simtit vreodata fata de cineva care nu face parte din familia ta sau din cercul tau de cunostinte apropiate o conexiune imediata foarte puternica, atat de puternica incat nu ai putut sa o explici? Ai simtit ca tu cunosti sufletul acela de undeva, poate dintr-o alta viata, un alt timp si un alt spatiu? Ca se afla in viata ta cu un scop anume, pentru a te ajuta? Sau ca poate tu ai venit in viata lui cu un scop similar? Ai simtit ca iti intelege sufletul si structura ta interioara mai bine decat ar putea sa o faca vreodata cei din familia ta fizica actuala? Ca iti impartaseste multe din pasiunile si preferintele tale si ca inimile voastre vibreaza pe aceeasi lungime de unda, la aceiasi stimuli? Ai vrut sa-i strigi “unde ai fost plecat atata timp si ca ti-a fost dor de acasa?”… Atunci e foarte posibil sa te fi intalnit cu un membru/ membrii ai familiei tale sufletesti.
Am aflat asadar ca scopul reincarnarii este evolutia spiritului, insa, spiritul poate evolua si in alte planuri. Totusi, adevarata evolutie morala, se produce aici pe Pamant pentru ca aici, omul este supus la tot felul de tentatii,iar viata este o scoala,in care fiecare invatam,dam examene pe care uneori le luam,iar alteori le picam,dar ceea ce conteaza este ca la finalul vietii noastre,cand "ne schimbam adresa",sa plecam ca spirite evoluate.
De obicei, cand spiritul pleaca spre reincarnare, cauta sa se nasca aproape de cei dragi, sau in aceeasi familie din care a facut parte anterior pt a se sustine reciproc in drumul spre evolutie sau pur si simplu pt a fi aproape de acestia.
Spiritele mai evoluate, isi aleg singure "destinul viitor", familia, parintii, locul nasterii , insa cele mai putin evoluate nu pot face la fel. Ele sunt "ghidate" spre o anumita regiune a pamantului si apoi spre o familie din care vor face parte mai tarziu. Urmeaza apoi o "bantuire" a viitorilor parinti. Entitatea va sta aproape de viitoarea mama, trimitandu-i raze fluidice, contribuind astfel la formarea corpului eteric al copilului si la dezvoltarea corpului sau fizic. E foarte greu de explicat cum se intampla toate acestea, dar pe scurt, trebuie sa stim ca viitoarea fiinta umana, ia contact cu mama sa dinainte de a se naste si ca el contribuie la formarea propriului sau corp fizic. Spiritul entitatii se leaga apoi de corpul sau fizic la nivelul bulbului rahidian, (care se numeste rod vital), adica centrul vital al organismului, cel ce determina actul respiratiei si al circulatiei.
Dar, odata patruns in corp, atunci cand se naste copilul si apare pe lume corpul sau fizic, acesta nu este complet cuprins in materie. Este o stare de trecere intre cele doua lumi, intre lumea spirituala si cea materiala. Spiritul incarnat este la inceput foarte dezorientat, nu intelege ce i s-a intamplat, dar pe parcurs, incepe sa se obisnuiasca si sa fie multumit de ceea ce percepe cu ajutorul simturilor pt ca el nu-si mai aminteste nimic din existentele anterioare.
Totusi, pana la varsta de 7 ani, corpul astral al copilului se afla inca in lumea spirituala. Astfel se explica faptul ca unii copii isi amintesc de experientele anterioare, sau faptul ca se joaca singuri de parca s-ar juca cu cineva, au prieteni imaginari, etc. Insa, dupa ce copilul a atins varsta respectiva, corpul astral patrunde in interiorul corpului fizic. Din acel moment omul e "complet".
Ca si o paranteza,vreau sa aduc in discutie un fapt stiintific care pentru mine este fascinant.
Imi place enorm de mult analogia pe care Jose Silva, initiatorul metodei Silva o face intre astronauti si suflet.In ce consta ea?
Cand astronautii ajung pe luna, trebuie sa-si puna costumele spatiale pentru a supravietui si a-si face treaba in acel mediu. Astronautii comunica cu cei de la Controlul Misiunii pentru a obtine instructiuni si a-si indeplini corect misiunea. Daca ei au o problema, atunci au nevoie sa primeasca instructiuni din centrul de comanda despre cum sa corecteze problema.
Cam in acelasi mod sufletul trebuie sa aiba un corp uman pentru a supravietui si a-si face treaba in dimensiunea fizica. Sufletul nostru comunica cu divinitatea pentru a obtine indrumare despre cum sa isi indeplineasca misiunea in cel mai bun mod posibil. Aceasta comunicare se efectueaza in mod normal cand frecventa undelor cerebrale este intre 0 si 4 Hz, adica in unde delta. (retinem aceasta frecventa a creierului,este foarte important acest detaliu)
Delta e prima frecventa detectata la fetus in timp ce este inca in pantecul mamei. Cand copilul se naste frecventa cerebrala incepe sa creasca. Frecventa predominanta a creierului bebelusilor este delta si ei dorm in cea mai mare parte a timpului. Pe masura ce copiii cresc, frecventa predominanta a creierului creste, ea fiind aceeasi cu varsta copilului:
la 5 ani este de 5 Hz
la 10 ani este 10 Hz
la adultul matur este de obicei 20 Hz
Pe masura ce o persoana se apropie de moarte si moare, ultimele frecvente active ale creierului sunt frecventele delta. Este ca si cand s-ar incheia un ciclu. Se pare ca frecventele delta sunt folosite prima data cand venim in aceasta viata si sunt de asemenea folosite cand parasim corpul fizic. Corpul este creat in dimensiunea fizica si sufletul vine din dimensiunea spirituala.
Nu-i asa ca este fascinant?
2) Cum se împacă ideea de reîncarnare a permanent aceloraşi suflete cu faptul că oamenii se înmulţesc,cresterea populatiei fiind intr-un ritm alert?Conform doctrinei despre reîncarnare, numărul sufletelor nu este constant? Conform logicii, şi anume că din egal rezultă egal, ar trebui ca, în realitate, numărul sufletelor să rămână constant.
R: Numărul sufletelor este infinit şi creşte în permanenţă. Grupurile de suflete se mută de pe o planetă pe alta, la anumite intervale de timp, după câte o etapă evolutivă. Există îngeri care supraveghează permanent demografia. Astfel se explică de ce, după războaie, când numărul bărbaţilor este scăzut, se nasc foarte mulţi băieţi, fapt observat statistic, dar inexplicabil altfel.
De asemeni,in anumite intervale de timp,anumite domenii(arta,pictura,muzica)evolueaza considerabil,in timp ce altele (stiinta,tehnologia) stagneaza,dar dupa cativa ani,domeniile care au stagnat ajung sa evolueze rapid.
3)De ce nu ne putem aminti direct (fără hipnoză, fără medium etc.) şi pe deplin de existenţa noastră anterioară?
R: La naştere se crează o minte nouă, cu o memorie nouă. Amintirea vieţilor trecute este depozitată însă în spirit, nu în minte.(Memoria Akasha-in limbaj popular ;"Cartea vietii,Biblioteca Universala")
Mintea conştientă (egoul) şi spiritul (supraconştientul) sunt instanţe psihice diferite. Reamintirea altor încarnări poate apare numai la persoanele cu o conformaţie mintală specială sau în cazul hipnozei regresive, în care este facilitat contactul cu memoria akasha individuală, depozitara amintirilor din alte vieţi.
4) Unde ne vom afla după moartea trupului? Cat timp vom fi nevoiti sa ne aflam pe pamant? Cine decide durata de timp până la o nouă reîncarnare?
R: După moartea trupului, spiritul va vieţui în lumea spiritelor. Aceasta este un fel de antecameră a lui Dumnezeu. Pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, spiritele trebuie să se purifice suficient prin încarnările terestre şi apoi printr-o viaţă exemplară de spirit liber. Durata de timp între încarnări este variabilă de la un spirit la altul. Un spirit imatur se va grăbi să se încarneze oriunde, în orice condiţii, pentru că se grăbeşte să acumuleze experienţe. Un spirit matur îşi va alege mai atent părinţii şi destinul, ca să nu decadă faţă de actuala sa poziţie spirituală. Decizia reîncarnării este luată în primul rând de Seniorii karmei, îngeri foarte înţelepţi, de comun acord cu spiritul.
5)De ce unii copii se nasc cu handicap,maltformatii?
R :Nu toata lumea poate fi pregatita pentru un astfel de raspuns,insa se pare ca acesti copii se nasc astfel fie pentru evolutia propriei lor familii,sau fie pentru evolutia lor personala.
6)Ce se intampla cu copiii care mor la o varsta frageda,sau cu cei care se nasc morti?
Potrivit învăţăturii reventiste, spiritul trebuie să-şi caute o anumită mamă pe pământ şi să "intre" în embrionul acesteia aproximativ în luna a şasea. Apoi, la naştere, el se renaşte odată cu copilul şi îşi reîncepe noul curs al vieţii. Însă, conform mărturiei unanime a "spiritelor", copiii rămân copii şi în cazul în care mor la o vârstă fragedă, urmând ca, pe parcursul unei îndelungate acţiuni educaţionale în viaţa de dincolo, să ajungă spirite desăvârşite. Dacă totuşi anumite spirite în "viaţa" de milenii, după puţine săptămâni sau luni de viaţă pe pământ, se reîntorc deja în viaţa de dincolo şi uită tot ceea ce s-a întâmplat anterior, nu gândesc, nu vorbesc şi abia după o lungă perioadă de educaţie pot redeveni "spirite desăvârşite" - fără să cunoască nimic, însă, despre existenţa lor prenatală -, atunci este vorba despre un proces deosebit de dificil.
În care "mărturii unanime" spiritele copiilor stagnează în această stare?! Ar putea fi vorba despre unele mesaje primite de părinţii îndureraţi, care nu ar fi putut accepta că copilul lor devenise un spirit matur, ci voiau să-l perceapă ca pe un copil. Iar spiritul le-a făcut pe voie, luând forma de copil, pentru a le uşura înţelegerea mesajului spiritist. În realitate, după cel mult câteva luni, spiritul copilului decedat îşi revine complet la măreţia sa anterioară. În plus, să nu uităm că forma reală a spiritului nu este cea fantomatic-umană, ci una sferică.
De obicei, copiii decedaţi se reîncarnează rapid, ca o recompensă din partea Divinităţii pentru eşecul iniţial. Spiritele ajung desăvârşite prin reîncarnări terestre, nu numai prin "educaţie în viaţa de dincolo". Le este foarte clar că numai acumulând experienţe pământeşti pot evolua, chiar dacă metoda aceasta e plină de riscuri spirituale, de a se impurifica şi degrada energetic. La un moment dat, prin nivelul de experienţă şi purificare atins, spiritul este apt de a alege să nu se mai reîncarneze pe Pământ. Şi atunci se poate întâmpla ca ultima încarnare terestră să fie într-un trup de copil care va muri, pentru ca spiritul să ispăşească ultimul mic rest de karmă. Dar îl aşteaptă nenumărate alte etape evolutive în nesfârşitul drum către Dumnezeu - în astral sau prin încarnări pe alte planete fizice superioare Terrei.
7)Ce caracteristici comune pot exista in cazurile de reincarnare,cu precadere amintiri ale vietilor anterioare?
Cercetatorii au observat ca aceste amintiri spontane ale vietilor trecute apar mai frecvent in culturile care cred in existenta reincarnarii. India, Sri Lanka, Turcia, Liban, Tailanda si Myanmar au fost zonele unde au fost “descoperite” cele mai multe dintre cazurile studiate. Totusi cazuri similar au fost descoperite peste tot. Stevenson a publicat o carte doar cu cazuri descoperite in Europa si a afacut referire in diverse alte lucrari la multe cazuri descoperite pe teritoriul statelor Unite.
Din perspectiva mea personala inclin sa cred ca in aceste zone in care subiectul reincarnarilor este acceptat relatarile copiilor au fost primite total diferit de catre parinti, fata de adultii care au auzit istorisiri poate similare de la copii lor dar in a caror credinte acest subiect era necunoscut sau ignorant. Adesea aceste cazuri prezinta caracteristici similare:
1) Relatarile despre viata trecuta
Adesea in jurul varstei de 2-3 ani copii care au facut subiectul acestei cercetari au inceput sa descrie o viata trecuta si de cele mai multe ori aceste istorisiri s-au incheiat in jurul varstei de 6 ani. Ei vorbesc despre aceste amintiri in mod spontan. Unii dintre ei pot sa isi aminteasca aceste informatii cand li se cere sa faca asta, dar altii au nevoie sa fie intr-o anumita stare, dispozitie pentru a aputea accesa acele amintiri. Ei descriu vieti recente, de cele mai multe ori vieti banale care au avut loc In aceeasi tara. S-a observant ca intervalul mediu dintre moartea personalitatii trecute si nasterea in corpul nou, in relatarile acestor copii, este de 16 luni. Este interesanta observatia ca acea parte care este mai putin obisnuita in viata pe care si-o amintesc este adesea momentul mortii. 70 % dinte acesti copii isi vorbesc despre incheierea vietii trecute din cauze ne-naturale (altele decat moartea datorata batranetii).
Unii copii au povestit ca au fost membrii decedati ai aceleasi familii in timp ce altii au relatat vieti in care erau complet straini. Cercetatorii care s-au ocupat de aceste cazuri au mers in acel loc in care copilul spunea ca a trait, au identificat persoana decedata si au observat similitudinile remarcabile dintre viata acelui personaj si relatarile copilului.
Unii dintre copii vorbesc despre aceste amintiri cu detasare, in timp ce altii sunt inca afectati emotional de ele. Au fost cazuri in care acesti copii plangeau si cereau sa fie dusi la familia anterioara.
2)Semnele si defectele din nastere
S-a constat ca multi dintre acesti copii au diferite semne si defecte din nastere. Cercetarile au dovedit ca aceste se potrivesc perfect ranilor, adesea fatale, suferite de personalitatea anterioara.
Ian Stevenson- presedinte al Departamentului de Psihiatrie,si-a dedicat peste 40 de ani din viata studierii cazurilor copiilor care relatau „amintiri” din existente trecute .El a publicat o lucrare in 2 volume prezentand peste 200 de asemena cazuri.
Unul dintre exemple se refera la o fetita care s-a nascut cu degetele deformate. Viata anterioara pe care si-o amintea era cea a unui barbat ale carui degete fusesera taiate. Un alt caz similar este cel al unui baietel care s-a nascut cu un semn de nastere pe ceafa relativ mic si rotund si un altul putin mai mare si cu o forma neregulata in frunte. El si-a amintit viata unui professor a carui viata s-a finalizat atunci cand a fost impuscat din spate.
3. Finalul vietilor trecute.
Atunci cand povestesc despre viata anterioara tendinta lor este sa vorbeasca despre sfarsitul acelei vieti. Conform studiilor aproape 75% dintre ei dau detaliii cu privire la moartea acelui corp fizic. De asemena mult mai frecvent vorbesc despre oameni I prezenti la sfarsitul acelei vieti, decat despre cei din prima parte. 20% dintre acesti copii dau detalii inclusive despre perioada dintre vieti. Unii spun ca au mai stat o vreme observand planul fizic si pot sa-si aminteasca ritualurile de inmormantare ale acelui corp au evenimentele imediat ulterioare in familia din care au facut parte. O parte dintre acesti copii povestesc despre taramuri precum “raiul” in care au intalnit diferite fiinte (aceste povesti sunt asemanatoare cu povestirile celor care au trait diverse experiente de moarte clinica)
4.Comportamente din vietile trecute.
Multi dintre acesti copii se comporta in anumite feluri care par a fi conectate cu vietile pe care le descriu. Unii dintre ei manifesta emotii fata de membrii familiei personalitatii anterioare in condordanta cu relatia avuta cu acestia in acea viata. Aceste emotii de regula se disipeaza pe masura ce copii cresc, desi exista si exceptii.
Multii dintre acesti copii care au facut parte a cercetarii manifesta fobii asociate cu moartea personalitatii anterioare. O pondere speciala o are teama de inec – fobia de apa fiind existenta in cazul a 31 de copii dintr-un numar total de 53 care au povestit sfarsitul vietii anterioare prin inec.
In unele cazuri pasiunile si interesele sunt foarte asemanatoare vietii anterioare. Un exemplu in acest sens il constituie un grup de 24 de copii birmanezi care sustineau ca anterior au fost soldati japonezi ucisi in Birmania in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Incredibilul caz Hanan Monsour/Suzanne Ghanem este, fără doar şi poate, una dintre cele mai cunoscute relatări ale unui copil care şi-a amintit o viaţă anterioară.
Hanan s-a născut în anul 1935 în Lebanon. În jurul vârstei de 20 de ani s-a măritat cu un bărbat pe nume Farouk Monsour, împreună cu care a avut două fete: Leila şi Galareh. După naşterea celui de-al doilea copil, doctorii au descoperit că Hanan suferea de o gravă malformaţie la inimă, motiv pentru care i-au recomandat să nu mai aibă alţi copii. Aceasta a ignorat însă avertismentul şi în anul 1962 a dat naştere celui de-al treilea copil, un băiat.
Un an mai târziu, starea de sănătate a Hananei s-a agravat şi femeia a fost nevoită să meargă la un spital din Virginia pentru o operaţie pe cord. Înainte de a intra în sala de operaţie, Hanan a încercat în repetate rânduri să-şi contacteze una dintre fiice, pe Leila, pentru a discuta cu aceasta modul în care bijuteriile de familie ar fi urmat să fie împărţite între cele două fete în cazul în care ea nu ar fi supravieţuit operaţiei.
Hanan a murit pe masa de operaţie în urma unor complicaţii. Zece zile mai târziu s-a născut Suzanne Ghanem.
Prima întâmplare ciudată a avut loc 16 luni mai târziu când Suzanne a ridicat telefonul şi a început să şoptească în receptor: „Alo, Leila?”. Întâmplarea i-a surprins pe părinţi deoarece aceştia nu cunoşteau pe nimeni pe nume Leila. Câteva luni mai târziu, Suzanne le-a spus părinţilor că Leila este de fapt fiica ei şi că numele ei real nu este Suzanne, ci Hanan.
Până la vârsta de doi ani, Suzanne deja ştia numele a 13 membrii ai familiei din viaţa anterioară. Surprinşi de acurateţea cu care fata descria oameni pe care nu-i întâlnise niciodată, părinţii au început să caute mai multe informaţii despre familia Mansour.
Cele două familii s-au întâlnit pentru prima dată câteva luni mai târziu. În mod evident încă exista o urmă de scepticism, însă scepticismul a fost spulberat imediat ce Suzanne a început să recunoască persoane în pozele aduse de familia Monsour.
Familiile au păstrat legătura. La vârstă de 5 ani Suzanne l-a sunat în repetate rânduri pe Farouk, iar când acesta a venit să o viziteze, Suzanne s-a aşezat în braţele lui, şi-a rezemat capul de pieptul bărbatului şi i-a povestit întâmplări pe care doar Hanan le-ar fi putut cunoaşte. Acela a fost momentul în care orice urmă de îndoială din inima lui Farouk a fost spulberată şi bărbatul a acceptat faptul că Suzanne este reîncarnarea soţiei pierdute cu ani în urmă.
Este regresia hipnotica o metoda eficienta in aflarea adevarului?
Regresia hipnotică
Considerată ca învăţătură spirituală, reîncarnarea necesită existenţa unei memorii a sufletului (un ADN al spiritului) în care sunt incluse lecţii pe care le avem de învăţat în fiecare viaţă. Scopul acestui proces este acela de a evolua, de a ascede spre o stare spirituală superioară. Un mijloc de a pătrunde în memoria abisală este regresia hipnotică prin care putem accede la elementele vieţilor anterioare.
Pentru a experimenta o regresie hipnotică, subiectul trebuie să treacă mai întâi printr-o şedinţa de hipnoză, procedeu al cărui scop este acela de a determina subiectul să-şi amintească elemente ale vieţii anterioare.
De cele mai multe ori, cei care participă la astfel de şedinţe îşi doresc să „vindece” anumite probleme din viaţa prezentă sau să înţeleagă motivul pentru care spiritul s-a reîncarnat. Participanţii ajung să experimenteze evenimente din viaţa trecută sub atenta îndrumare a unui terapeut.
Datorită acestor aspecte, şedinţele de regresie în viaţa anterioară sunt mult mai des întâlnite în cazul adulţilor, şi mult mai rare în cazul copiilor. Foarte mulţi sceptici (inclusiv Dr. Stevenson) cred că amintirile din vieţile anterioare sunt mult mai greu de validat în cazul adulţilor, motiv pentru care experienţele din timpul şedinţelor de regresie în viaţa anterioară pot fi “pătate” de amintiri care (în mod conştient sau nu) au fost create chiar de către subiecţii experimentului.
Poate una dintre cele mai solide dovezi ale existenţei reîncarnării este xenoglosia, vorbirea într-o limbă străină, necunoscută subiectului. Se cunosc numeroase cazuri în care subiecţii, sub hipnoză, vorbesc şi chiar conversează în limbi străine, unii dintre ei având, în stare naturală, mari carenţe de cultură care fac imposibilă cunoaşterea unei limbi străine pe care, însă, în regresia hipnotică o cunosc la perfecţie. Indubitabil, xenoglosia este legată de amintiri dintr-o viaţă anterioară.
Un caz extrem de interesant in acest sens,este cel al unei femei,lector universitar la universitatea din Nagpur-India:
În anul 1970, cercetătorul Ian Stevenson (am vorbit anterior despre el) renumit pentru studiile sale despre reîncarnare, a întânit o femeie care putea vorbi fluent o formă a limbii bengaleze folosită în urmă cu aproximativ 150 de ani. Limba bengaleză modernă conţine aproximativ 20% din cuvinte împrumutate din limba engleză, i-a spus profesorul bengalez P. Pal lui Stevenson. Dar această femeie a purtat lungi conversaţii cu profesorul Pal fără a folosi nici măcar un singur cuvânt din engleză. Pe de altă parte, a folosit mai multe cuvinte din limba sanskrită, exact cum făceau şi bengalezii din perioada 1810 – 1830, ce era perioada ipotetică de timp a vieţii sale anterioare.
Ea a vorbit fluent limba, ca şi cum ar fi fost crescută în Bengalul de Vest, o regiune din care avea multe amintiri, în ciuda faptului că nu fusese niciodată acolo, în această viaţă - în care s-a născut şi a crescut în Nagpur, India, unde se vorbea marathi, precum şi puţin din hindi şi engleză.
Când Uttara Huddar avea 32 de ani, o nouă personalitate a ieşit la iveală, spunându-şi Sharada. Huddar nu mai vorbise despre o viaţă anterioară până în acel moment. Avea un dublu masterat atât în Engleză cât şi în Administraţie Publică şi era, de asemenea, lector la Universitatea din Nagpur, până când au început să apară schimbarile din corpul său, transformându-se într-o aşa numită femeie reîncarnată.
Sharada, această nouă personalitate, nu putea vorbi sau înţelege niciuna dintre limbile pe care Uttara le putea vorbi înainte. Sharada nu a recunoscut pe nimeni din familia sau dintre prietenii Uttarei, şi a fost de asemenea derutată de multitudinea de instrumente inventate după Revoluţia Industrială. Membrii familiei Uttarei nu cunoşteau niciun pic din limba bengaleză şi nu erau deloc familiarizaţi cu mâncarea tradiţională sau cu alte lucruri pe care le dorea Sharada.
Împreună cu colegii săi cercetători, Stevenson a petrecut câteva săptămâni investigând povestea acestei femei care s-a întins pe parcursul câtorva ani. Ei au verificat locurile din Bengal pe care ea şi le-a amintit (unele dintre ele în actualul Bangladesh). Descrierile ei au fost corecte în ceea ce priveşte distanţa dintre locuri, descrierea geografică etc.). Ea a dat numele complete ale membrilor familiei sale, inclusiv numele tatălui ei, Brajanath Chattopaydhaya.
Stevenson a descoperit că originea familiei Chattopaydhaya provine din zona pe care Sharada a descris-o ca fiind acasă. Acesta a observat că Sharada a numit şi a descris corect relaţia ei cu cei cinci membri ai familiei, inclusiv cu tatăl şi bunicul său. Aceştia au trăit în secolul al XIX–lea conform descrierilor făcute de Sharada.
“Arborele genealogic este exclusiv al unui bărbat. Din moment ce niciun nume de femeie nu apare în această genealogie, nu putem spune că persoana din declaraţiile Sharadei a existat. Dar legătura dintre originea şi declaraţiile ei cu privire la relaţiile cu membrii de sex masculin ai familiei, pare dincolo de orice coincidenţă”, a scris Stevenson într-o lucrare publicată în “Jurnalul Societăţii Americane pentru Cercetare Psihică", din iulie 1980, intitulat "Un raport preliminar privind un caz neobişnuit de tip reîncarnare cu xenoglosie". Xenoglosia se referă la abilitatea de a vorbi sau a scrie într-o limbă necunoscută pentru respectivul vorbitor sau scriitor.
Pe când era copil, Huddar a avut o puternică fobie de şerpi. Mama ei a spus că, în timp ce era însărcinată cu ea, a visat în repetate rânduri că a fost muşcată de picior de un şarpe. Sharada şi-a reamintit că atunci cand era gravidă în şapte luni, în timp ce culegea flori, un şarpe a muşcat-o de picior. A spus că şi-a pierdut cunoştinţa, cu toate că nu a menţionat foarte clar că îşi aminteşte să fi murit. La acea vreme, avea 22 de ani, şi “părea să nu realizeze când s-a scurs timpul”, a spus Stevenson.
Sharada a preluat corpul lui Huddar pentru câteva zile sau săptămâni, timp în care familia lui Huddar a început să observe că aceste perioade corespund cu anumite faze ale lunii. Niciuna dintre ele nu şi-a amintit acţiunile celeilalte, făcându-l pe Stevenson să afirme că a fost, poate, mai mult un caz de posedare decât de reîncarnare:
„Amnezia pe care fiecare personalitate pare să o fi avut legată de evenimentele care i se întâmplau celeilalte, chiar dacă nu a fost totală, sugerează mai mult sindromul posedării decât un caz de reîncarnare, a scris el. Aceasta implică faptul că Sharada este o personalitate reîncarnată, constând în aspecte ce privesc o persoană reală care a trăit şi a murit în primii ani ai secolului al XIX-lea, şi care, după aproape 150 de ani s-a întors să domine şi să controleze corpul Uttarei”. A continuat: „Oricum şi alte detalii sunt în concordanţă cu interpretarea cazului ca fiind unul de reîncarnare. În primul rând, Uttara a avut fobie de şerpi când era mică şi mai târziu şi-a arătat simpatia pentru Bengal şi bengalezi.”
„Tatăl ei a fost un admirator entuziast al bengalezilor pentru că a simţit că bengaleziii au făcut o treabă mai bună în protejarea faţă de forţele britanice, şi de asemenea a fost implicat în mişcarea naţionalistă indiană. Se poate să fi moştenit de la el acest interes pentru Bengal. Ea a învăţat câteva cuvinte bengaleze într-o oră de liceu (predată de cineva care nu vorbea bengaleza şi care folosea pronunţia marathi). Dar nu există indicaţii care să confirme faptul că a studiat atât de bine bengaleza, încât să ajungă la un nivel avansat, cu intonaţia şi fluiditatea unui vorbitor nativ. Faptul că versiunea de bengaleză pe care a vorbit-o este cea de acum 150 ani, împreună cu cunoştinţele despre cultură şi mâncare, aduce dovezi convingătoare în acest sens”, a explicat Stevenson.
Revenind la regresia hipnotica ,indiferent dacă această terapie dă roade sau nu, majoritatea subiecţilor s-au declarat extrem de mulţumiţi de rezultate şi în foarte multe cazuri şedinţele de regresie în viaţa anterioară au ajutat persoanele respective să depăşească momente dificile din viaţa prezentă. Aceste şedinţe nu promit rezultate excepţionale, ele sunt îndreptate, de obicei, spre a ajuta subiectul să se „rupă” de anumite obiceiuri şi practici nocive pe care spiritul se presupune că le păstrează de-a lungul mai multor vieţi.,iar experienţele traumatice pot rămâne imprimate în memoria sufletului,fapt ce poate avea repercursiuni si in viata prezenta.
In concluzie,reincarnarea pentru unii este o simpla teorie,in timp ce pentru altii este un fapt real.
Trebuie sa crezi in reincarnare?
Raspuns: trebuie sa crezi ca pamantul este rotund?
Nu,poti crede ce vrei,de exemplu ca este plat.Dar el este rotund.
Traim timpuri in care stiinta si religia sunt nevoite sa-si intinda o mana prietenoasa in elucidarea intrebarilor existentiale ale omenirii:
Cine suntem?
De unde venim?
Incotro ne indreptam?
Din fericire,acest prim pas a fost deja facut,iar raspunsurile sosesc.
Insa se pare ca oricat de multe raspunsuri am primi,acestea ridica tot mai multe intrebari!
Comentarii
Trimiteți un comentariu