Treceți la conținutul principal

Misterele mortii clinice


Ani de-a randul,am fost invatati mai ales prin intermediul religiei,ca suntem un simplu corp fizic,avem doar o viata,si in functie de faptele noastre-bune sau rele- mergem in rai sau in iad.

Actualmente,cand stiinta a avansat in mod considerabil,intelegem ca omul este mult mai mult decat materia formata din oase,tesuturi si sange,deoarece esenta noastra principala este corpul spiritual si nu cel fizic care nu este decat o "haina carnala" pe care o imbracam pentru o scurta perioada de timp.
Religia ne-a invatat ca Dumnezeu "este un cetatean suparat pe unii si bucuros cu altii",insa daca ar fi sa acceptam chiar si acest rationament biblic,tot in Biblie,in 1Ioan 4:8 despre Dumnezeu se spune:"El este iubire",ceea ce inseamna nu doar ca are iubire,ca si cum ar avea in buzunar iubire,ci EL ESTE IUBIRE,fiind chiar esenta iubirii.Prin urmare,Dumnezeu isi primeste copiii pamantesti acasa cu bratele deschise in mod neconditionat,fara ca El sa-i trimita intr-un loc de chin vesnic.
Iadul este inventia bisericii timpurii,care a incercat sa foloseasca acest "bau -bau medieval" ca si moneda de schimb in convertirea la crestinism.In realitate,cand citim prima carte a bibliei,Geneza,nu gasim nicio referire la vreun loc de chin vesnic,pe care Dumnezeu sa-l fi creat pentru a-si pedepsi copiii neascultatori.
Cu toate acestea,aceasta moneda de schimb,este inca folosita atat de biserica catolica,cat si de cea ortodoxa.Cultele religioase au si ele bau-baul lor(propria lor moneda de schimb personalizata cu dibacie)  "a fi mantuit-a fi salvat" de cineva,sau de ceva.

Astazi vreau sa demontez toate aceste mijloace de manipulare religioasa,deoarece pana acum,niciun papa,preot sau cleric,nu a avut curajul sa vina in fata si sa vorbeasca raspicat despre experientele celor aflati in moarte cerebrala,experiente care cantaresc foarte mult ca orientare religioasa,sau daca doriti,deschidere spirituala.

Ce este moartea clinica?
Moartea clinica este limita dintre viata si moarte,cand functiile inimii si ale creierului,sunt excluse functional.
In aceasta stare de moarte clinica,cand creierul este ultimul organ care isi inceteaza activitatea,nu mai sunt secretate enzime;dopamine,endorfine,si cu toate acestea,miracolul se intampla.In ce fel???

Experientele din apropierea mortii (Near Death Experiences, în limba engleza, asa ca am sa folosesc în acest articol prescurtarea consacrata peste tot in lume – NDE) sunt experiente realistice, profunde ce pot schimba radical viata  oamenilor care au fost fiziologic sau psihologic în apropierea mortii. Ele apar în timpul unui stop cardiac sau al unei come, din cauza deteriorarii functiilor neurologice, a intoxicarilor sau a asfixiei. Aceste experiente pot aparea, de asemenea, si ca urmare a altor evenimente, ca electrocutari, complicatii ale operatiilor sau pierderi masive de sânge. Totodata, ele se mai ivesc si în cazul accidentelor grave sau a bolilor, în care indivizii le e frica ca s-ar putea sa moara.

Cercetarile efectuate în SUA si Germania au aratat ca 4,2% din populatie au raportat ca au avut parte de NDE, estimându-se ca mai mult de 25 de milioane de indivizi s-au confruntat cu asemenea experiente în ultimii 50 de ani. Totodata, aceste studii au aratat ca NDE nu sunt influentate de religie, rasa, statutul economic sau de nivelul de educatie. Asta în ciuda unor opinii conform carora experientele din apropierea mortii ar fi experiente religioase…dar ele nu sunt altceva decât perceptii individuale. Caci, de NDE au avut parte si oameni care nu cred în religie (agnosticii sau ateii).

Ce se întâmpla în timpul NDE?

                                                                                





  Desi detaliile difera, NDE sunt caracterizate printr-o serie de caracteristici principale. Cea mai des întâlnita senzatie al celor ce au experimentat apropierea mortii este senzatia parasirii trupului si privirea de sus, de la o anumita distanta, a propriului corp fizic. Chiar si asa, constiinta, perceptiile, memoriile, emotiile sunt nealterate, ceea ce înseamna ca ele nu apartin cu adevarat de creier. În plus, simturile devin mult superioare: auzul este mult mai clar, iar vazul se extinde pâna la 360 de grade. De asemenea, fara trupuri fizice, oamenii cu NDE simt ca pot trece prin pereti si usi, ca sunt liberi sa faca ceea ce vor si ca pot citi gândurile oamenilor.

În timpul stopului cardiac, sângele nu mai circula prin creier. Când se întâmpla acest lucru, activitatea electrica a creierului (masurata cu ajutorul EKG-ului) dispare dupa 10-20 de secunde. În aceasta stare, pacientul se afla într-o coma profunda. Întrucât functiile creierului sunt distruse grav, pacientii aflati în asemenea stare se asteapta sa nu aiba experiente mentale lucide si clare, de care sa-si poata aminti. Si totusi, studiile efectuate în cazul supravietuitorilor stopului cardiac au aratat ca acestia îsi amintesc multe lucruri din perioada în care se aflau în moarte clinica. Aceste studii arata ca perceptiile, constiinta, gândurile si sentimentele pot fi experimentate în cazul în care creierul nu arata vreo activitate masurabila.

Cum de persoanele oarbe pot sa vada în timpul NDE?

În 1994, cercetatorii Kenneth Ring si Sharon Cooper au decis sa întreprinda un studiu pentru cazurile de NDE al persoanelor oarbe. Astfel, s-ar putea demonstra veridicitatea perceptiilor din timpul NDE. Daca un orb e capabil sa ofere detalii ce le-a perceput în timpul în care era mort clinic, aceasta înseamna ca experientele din apropierea mortii sunt reale. Cercetatorii au intervievat 31 de indivizi aflati în moarte clinica, din care 14 erau orbi din nastere. Din acesti 31, 10 au avut senzatia parasirii trupului fizic si au putut oferi detalii vizuale, pe care nu le-ar fi stiut, ei fiind orbi! Rezultatele studiului au fost publicate în anul 1997, iar cei doi cercetatori au concluzionat ca ceea ce se întâmpla în timpul NDE ofera o perspectiva de percepere a realitatii ce nu depinde de simturile trupului fizic.

Nu, NDE nu sunt produse de stimularea unor anumite zone din creier!

În ciuda acestor dovezi, multi oameni de stiinta materialisti se agata de ideea ca experientele din apropierea mortii îsi au originea tot în…creier! În 2002, neurologul Olaf Blanke si colegii sai de la Spitalele Universitare din Geneva si Lausanne (Elvetia), au descris în prestigioasa revista stiintifica “Nature” cazul unui pacient de 43 de ani, o femeie cu epilepsie. Deoarece crizele ei nu puteau fi controlate cu ajutorul medicamentelor, neurochirurgii au considerat ca este necesar sa se treaca la urmatoarea etapa. Astfel, cercetatorii i-au implantat femeii electrozi în lobul temporal drept, pentru a le furniza informatii despre localizarea zonei epileptogene a creierului, care trebuia îndepartata chirurgical. Alti electrozi au fost implantati pentru a identifica si a localiza, prin mijloace de stimulare electrica, zonele creierului care, daca ar fi fost îndepartate, ar fi dus la pierderea capacitatilor senzoriale, lingvistice sau chiar la paralizie. O astfel de procedura este deosebit de importanta pentru a cruta zone importante ale creierului care sunt adiacente zonei epileptogene.

Atunci când au stimulat gyrusul angular (o regiune a creierului din lobul parietal, care se crede ca integreaza informatiile senzoriale legate de vaz, simt tactil si echilibru, oferindu-ne astfel perceptia asupra propriului nostru corp), pacientul a raportat ca a simtit ca se desprinde de trup, plutind spre tavan, si îsi putea vedea doar o parte din trup (picioarele si trunchiul inferior).

Editorii de la “Nature” au mers mai departe, încât sa declare triumfator ca, în urma acestii unui studiu, s-a putut localiza centrul din creier responsabil pentru NDE si pentru senzatia de plutire a trupului fizic. “Este o alta lovitura împotriva celor care cred ca mintea si spiritul sunt oarecum separat de creier”, a declarat psihologul Michael Shermer care încearca sa demonteze toate tipurile de evenimente paranormale. “În realitate, toata experienta este derivata din creier”, a mai spus el. Concluzie cât se poate de idioata! Daca unui pacient i s-a reusit sa i se stimuleze din creier senzatia de plutire a trupului fizic, aceasta nu înseamna ca tuturor li se poate întâmpla acest lucru. Cea mai grava greseala e generalizarea rezultatelor unui studiu individual; un studiu serios trebuie realizat pe mii si zeci de mii de cazuri. Asa cum spunea si psihiatrul Bruce Greyson de la Universitatea din Virginia: “Nu putem presupune ca daca prin stimularea electrica a creierului putem induce iluzii de parasire a trupului fizic, atunci toate aceste senzatii de parasire ar fi false.” În plus, cum dracu mai explica cercetatorii senzatiile vizuale ale orbilor din nastere aflati în NDE!?

NDE se datoreaza lipsei de oxigen? Fals!


                                                                               

                                                                             
Oamenii de stiinta materialisti au propus o serie de explicatii fiziologice ale diferitelor senzatii percepute în timpul NDE. Psihologul britanic Susan Blackmore a fost propusa ipoteza “mortii cerebrale”: datorita lipsei de oxigen din timpul mortii (anoxie), neuronii din creier responsabili pentru pentru simtul vazului “ard” si, astfel, se creeaza iluzia unei lumini stralucitoare (la început), pentru ca la final sa apara senzatia de tunel întunecat.

Dar, daca anorexia joaca un rol central în NDE, atunci toti pacientii-supravietuitori ai stopurilor cardiace ar raporta NDE. Dar studiile arata ca doar o parte din pacienti prezinte simptome de NDE. O alta problema, e faptul ca o parte din cei care au experimentat NDE, nu au semnalat prezenta unui tunel. În plus, asa cum a subliniat renumitul cercetator Sam Parnia, unele persoane au raportat NDE, atunci când nu erau bolnave în stadiul terminal si astfel ar fi avut niveluri normale de oxigen în creierul lor.

Totodata, mai exista o chestiune. Atunci când nivelul de oxigen scade semnificativ, pacientii ale caror plamâni sau inima nu functioneaza în mod corespunzator experimenteaza o “stare acuta de confuzie”, în care acestia sunt extrem de confuzi si agitati, memoria lor fiind foarte slaba sau lipsind total. În contrast, oamenii cu NDE experimenteaza o constiinta lucida, cu procese de gândire bine structurate si un rationament clar. Ei au, de asemenea, o memorie excelenta a NDE, care, le ramâne pentru restul vietii.

Experientele din apropierea mortii nu sunt nici halucinatii…

Asadar, daca anorexia nu e responsabila pentru NDE, atunci ce sunt aceste experiente? Simple halucinatii? Sa ne uitam la exemplul de halucinatii care poate rezulta din ingerarea ketaminei. La doze mici, ketamina este un agent anestezic care poate induce halucinatii si sentimentul de a plutire în afara corpului. Ketamina este gândit pentru a actiona în primul rând prin inhibarea receptorilor NDMA (N-metil-D-acid aspartic), care, în mod normal, sunt legate de glutamat, cel mai mare mesager chimic excitator din creierul uman. Psihiatrul Karl Jensen a speculat ca blocarea receptorilor NMDA poate induce o NDE. Dar experientele cu ketamina sunt adesea înfricosatoare, producând imagini ciudate; cei mai multi dintre utilizatorii de ketamina îsi dau seama ca experientele produse de acest medicament sunt iluzorii. În schimb, cei care au avut NDE sunt ferm convinsi de realitatea a ceea ce au experimentat. În plus, multe dintre caracteristicile de baza ale NDE nu sunt asociate cu ketamina.

…si nici nu se aseamana cu epilepsia

Neurologul Michael Persinger a sustinut ca el si colegii sai au reusit sa produca toate caracteristicile majore ale NDE prin stimularea magnetica transcraniana (TMS) din lobii temporali. Persinger se bazeaza pe premiza ca activitatea anormala în lobul temporal poate declansa NDE. Cu toate acestea, o trecere în revista a literaturii privind epilepsia indica faptul ca trasaturile de baza ale NDE nu sunt asociate cu crizele epileptice situate în lobii temporali.

Concluzii generale

Studiile stiintifice privind NDE, efectuate de-a lungul ultimelor decenii, indica faptul ca functiile creierului pot fi experimentate independent de corp, la un moment în care activitatea creierului este foarte afectata sau aparent absenta (cum ar fi în timpul stopului cardiac). Unele dintre aceste studii demonstreaza ca oamenii orbi pot avea perceptii veridice atunci când experimenteaza detasarea de propriul corp în timpul NDE. Alte investigatii arata ca experientele din apropierea mortii pot duce la modificari profunde psihologice si spirituale. Aceste constatari contesta puternic opinia din lumea medicala conform careia mintea si constiinta sunt rezultatul doar al activitatii creierului. Dupa cum am vazut, o astfel de conceptie nu poate explica ceea ce se întâmpla în timpul NDE.

Studiile NDE sugereaza, de asemenea, ca, dupa moartea fizica, mintea si constiinta pot continua la un nivel transcendent al realitatii, care în mod normal, nu este accesibil simturilor noastre actuale. Inutil sa mai spun ca acest punct de vedere este total incompatibil cu credinta materialistilor si ateistilor conform carora lumea materiala este singura realitate.


Călătoria unui neurochirurg (Eben Alexander) în viața de DINCOLO”.

Articolul este extrem de interesant, fiind relatarea, la persoana I-a, a unei experiențe uimitoare, explicată apoi cu argumente pertinente, dificil de combătut cu actualele cunoștințe în domeniul neurologiei, fizicii și altor științe exacte.

„În jurul orei 5, din dimineața zilei de 10 noiembrie 2008, m-am trezit cu primele simptome a ceea ce s-a dovedit a fi un caz extrem de sever de meningită bacteriană. În următoarele ore, cortexul meu cerebral s-a stins. Partea creierului meu, responsabilă de toate funcțiile neurologice avansate s-a întunecat precum New York-ul în timpul uraganului Sandy.
Totuși, în pofida absenței totale a activității neoronale, cu excepția porțiunilor primitive ale creierului, identitatea mea și conștiința de sine nu au dispărut. Dimpotrivă, am trăit cea mai uimitoare experiență a vieții mele, conștiința mea călătorind la un alt nivel, altă dimeniune sau într-o altă lume.
Ca om de știință, știu că există un consens printre colegii mei, care sunt convinși că Eu-l este creația activității electrochimice a creierului. Pentru majoritatea neurochirurgilor, a doctorilor în general, corpul produce mintea, iar când corpul se oprește din funcționare și mintea se oprește, exact cum o fotografie proiectată pe un ecran dispare atunci când proiectorul este scos din priză.
Așa că, atunci când am anunțat că, în decursul celor șapte zile de comă nu doar că am rămas pe deplin conștient, dar am călătorit într-o lume uimitoare, a frumuseții, păcii și dragostei necondiționate, am știut la ce să mă aștept.
Criticii susțin că experiența mea, ca altele asemenea, este, de fapt, o iluzie creată de sinapsele mele imediat după ce au început să-și revină din atacul fulgerător, ce a durat o săptămână.

Asta ar fi fost, cu certitudine, ceea ce aș fi spus eu însumi, înainte de a trece prin această experiență. Când procesele avansate de gândire supervizate de creier sunt întrerupte, există, inevitabil, o perioadă de recuperare, în timpul căreia pacienții se simt adeseori dezorientați și manifestă chiar episoade de demență. Am observat acest fapt la propriii mei pacienți și, crede-ți-mă, este o experiență înfricoșătoare.
Am trecut, la rându-mi, prin această perioadă tranzitorie, când conștiința a început să-mi revină: îmi amintesc un coșmar paranoid, în care soția și doctorii încercau să mă omoare, iar eu am fost salvat abia în urma intervenției a doi luptători ninja, care m-au oprit din cădere, după ce am fost aruncat de la etajul 60 al unui spital pentru bolnavi de cancer, din Sudul Floridei.

Dar acea perioadă de dezorientare și delir nu are absolut nimic de a face cu ceea ce mi s-a întâmplat ÎNAINTE de revenirea activității corticale. Adică, în perioada în care cortexul meu a fost decuplat, incapabil să susțină conștiința. În acea perioadă, am experimentat ceva foarte similar cu ceea ce au trăit nenumărate persoane care au fost în moarte clinică: tranziția spre un tărâm dincolo de cel fizic și o vastă expansiune a conștiinței mele. Singura diferență dintre ceea ce mi s-a întâmplat mie și ceea ce s-a întâmplat altora, este că, în cazul meu, creierul a fost mai mort.

Cele mai multe morți clinice sunt rezultatul infarctului miocardic. Când inima nu mai pompează sânge spre creier, acesta, privat de oxigen, nu mai poate susține conștința. Dar asta nu înseamnă moartea creierului.
În cazul meu, însă, sinapsele neuronale (acele mici spații dintre neuroni, care susțin activitatea electrochimică, înlesnind comunicarea dintre celulele nervoase) au fost oprite cu totul.
 Doar grupuri izolate de neuroni din cortexul adânc mai dădeau semne de viață, însă complet insuficient pentru acea rețea neoronală capabilă să genereze o fărâmă din ceea ce numim conștiință. Bacteriile E. coli ce mi-au invadat creierul în timpul bolii au avut grijă de asta. Doctorii care au efectuat teste pe mine în acea săptămână susțin că nu există absolut nicio posibilitate ca funcții precum văzul, auzul, emoțiile, memoria, limbajul, logica să fi fost intacte.
Iată de ce, cred că experiența mea adaugă ceva nou istorisirilor altor persoane care au trecut prin moarte clinică, misticilor, meditatorilor. Experiența mea aduce o nouă dovadă a faptul că există conștiință în afara corpului.

Inițial, am intenționat să îmi descriu experiența într-o revistă științifică. Dar, în timp ce încercam să-mi plasez experiența în contextul tuturor cunoștințelor mele asupra creierului și conștiinței, mi-am dat seama că trebuie să mă adresez unei audiențe mai mari. Mai exact, îmi doresc să ajung la cei care privesc cu mare atenție la ceea ce oamenii de știință au de spus. Asta, pentru că, de mult timp încoace, oamenii de știință spun o poveste care nu este întru totul adevărată.

Această poveste este că mintea noastră produce conștiința. Pentru cei mai mulți oameni de știință, povestea asta e o dogmă. Este cauza pentru care ei refuză să creadă că am trăit ceea ce afirm că am trăit. De fapt, nu există nicio dovadă indubitabilă a faptului că sediul conștiinței este creierul. Avem doar neîcrederea generală în tot ceea ce scapă percepției noastre. Dar, sunt multe adevăruri științifice care se bazează pe lucruri și fapte pe care nu le percepem direct. Nimeni nu a văzut un electron, nimeni nu a atins forța gravitațională. Mulți doctori și oameni de știință confundă faptul că există o relație între activitatea creierului și conștiință -fapt de netăgăduit- cu acela că producătorul conștiinței ar fi creierul.

Enigma relației dintre creier și conștiință este adesea poreclită, printre cei avizați, «problema cea grea». Așa cum au arătat Edward F. Kelly și Emily W. Kelly, cercetători la Departamentul de Psihiatrie și Științe Neurocomportamentale a Universității Virginia, în lucrarea lor «Ireductibila minte», «În ultimii zeci de ani, cercetătorii au început să deschidă „cutia neagră”, punând la bătaie un arsenal formidabil de metodologii tot mai sofisticate clinice, farmacologice, biochimice, genetice, neurochirugicale, electrofiziologice, comportamentale, în efortul de înțelegere ce pot face creierele și cum funcționează».
Printre cele mai recente și impresionante unelte utilizate se numără electroencefalograma de înaltă rezoluție, imagistica prin rezonanță magnetică funcțională, tomografia prin emisia de pozitroni. Grație acestor tehnologie, avem o hartă a creierului și putem urmări activitățile acestuia la un nivel la care nici nu se visa acum doar 20-30 de ani.

Sunt atât de impresionante aceste progrese, încât i-au convins pe cai mai mulți oameni de știință că avem dovezi solide care să susțină teoria conform căreia conștiința este un fenomen pur fizic. Într-un editorial publicat de Newsweek, în anul 2004, psihologul Steven Pinker a afirmat, explicit, că ceea ce oamenii percep drept suflet nu este altceva decât informație procesată de creier. Argumentul: noile tehnologii imagistice au relaționat fiecare gând și emoție cu activitatea neurală.


                                                                                 


Activitatea creierului și conștiința sunt, într-adevăr, profund relaționate. Dar asta nu înseamnă că legăturile dintre minte și conștiință nu pot fi slăbite sau tăiate, cu totul. Întrebarea întrebărilor este dacă acest paralelism profund între funcționarea creierului și conștiința umană înseamnă că producătorul conștiinței este creierul. Iar în urma experienței pe care am trăit-o, răspunsul meu, foarte ferm, este NU.
Mulți cercetători care studiază conștiința vor fi de acord cu mine când afirm că, de fapt, originea conștiinței este cea mai grea problemă, o problemă la care știința modernă nu poate răspunde și, care e posibil să rămână fără răspuns.
Ei vor fi de acord că problema este atât de profundă, încât nici nu știm să formulăm o întrebare științifică legată de acest subiect. Dar, dacă este să pornim de la întrebarea «Ce a fost primul / prima, oul sau găina?», atunci afirm că fizica modernă ne împinge în direcția exact opusă trendului actual, sugerând că, de fapt, conștiința este primară, iar materia – secundară.
Oricât ar suna asta de absurd pentru unii, nu este mai puțin absurd decât modul în care privim Universul acum, în baza experimentelor de mecanică cuantică. În fiecare moment al fiecărei zile, personalizăm totalmente toate informațiile pe care le receptăm din lumea fizică, dar o facem mult prea rapid și automatizat, ca să fim conștienți de această procesare.

                                                                          

Fizicienii au descoperit încă de la începutul secolului al XX-lea cât de profund este relaționată conștiința de mediul fizic. Erwin Schrödinger, Werner Heisenberg, Max Planck și Albert Einstein, părinții mecanicii cuantice, au stabilit că unitățile de lumină, numite fotoni, pot apărea fie ca unde, fie ca particule, în funcție de cum alegem să le măsurăm. Implicațiile aceste curiozități doar în aparență minore sunt, în realitate, uriașe. Se demonstrează că, la nivel sub-atomic, percepția sinelui (miezul conștiinței) este într-atât de corelată cu lumea din jurul nostru, încât conștiința noastră asupra unui eveniment fizic -să zicem, mișcarea unui foton- influențează acel eveniment. Chiar abilitățile delocalizate ale conștiinței sunt dovada peremptorie că, în sine, conștiința este un fenomen cuantic. Noi progrese în procesul de pătrundere a acestui mister se produc chiar acum. Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 2012 a fost acordat lui Serge Haroche și David J. Wineland, pentru izolarea «colapsului funcției de undă» - exact procesul prin care mintea conștientă a observatorului proiectează realitatea subatomică.

Observațiile care să aducă un verdict net în această direcție rămân o imposibilitate. Iar în timp ce în decursul vieții noastre pământești scăpăm complet din vedere acest fapt, el devine mult mai evident în decursul experiențelor din timpul morții clinice, când corpul și creierul nostru încetează să mai ecraneze realitatea în sensul ei mai larg și o percepem direct.
Să nu fiu înțeles greșit: conștiința rămâne un mister total, așa cum era în urmă cu 10, 100 sau 1.000 de ani în urmă. Pur și simplu, nu știm ce este.
Dar ne este tuturor atât de familiară, atât de intrinsec legată de identitate, încât ne-am învățat să neglijăm acest fapt atât de evident.
Gravă eroare. Departe de a fi un fenomen superficial învăluit într-un banal mister, conștiința este și întotdeauna a fost legătura noastră cu Universul, în sensul cel mai larg al acestuia. Odiseea mea de șapte zile dincolo de trupul fizic și de creier m-au convins că, atunci când filtrul minții este îndepărtat, vedem Universul clar, pentru prima dată.

Iar Universul multi-dimensional revelat de această viziune trans-fizică nu este unul rece și mort, ci plin de viață și de o forță care, așa cum a scris Dante acum 600 de ani, mișcă Soarele și alte stele.
Rămân deplin încrezător în știință și misiunea ei întru respectarea adevărului. Dar, reafirm, nu doar față de colegii mei oameni de știință, ci față de toată lumea, că există o altă lume, mai mare și mai adevărată. Cei care au accesat-o nu sunt nici victime ale autosugestiei, nici mincinoși, dar sunt împiedicați de limitele limbajului în încercarea de a zugrăvi vastitatea pur exponențială a ceea ce au trăit. Această lume a conștiinței de dincolo de corpul nostru este adevărata nouă frontieră , nu doar a științei, ci a omenirii. Este speranța mea profundă că ceea ce mi s-a întâmplat va aduce lumea mai aproape de acceptarea acestei realități”.


Specialistii cardiologi, cei care resusciteaza pacientii intrati in moarte clinica, sunt frapati de cele descrise de cei intorsi la viata dupa ce functiile vitale au incetat. Chiar si cei fara scoala, care nu au citit in viata lor nimic despre acest subiect, povestesc exact cele descrise in studiile de caz: in acele momente trec printr-un tunel intunecat, apoi percep lumini puternice, uneori colorate, iar unora li se proiecteaza in minte peisaje mirifice si isi vad rudele deja disparute, care le vorbesc, le fac semne sau ii cheama sa le fie aproape. Altora le apar ca intr-un fel de vis imagini relaxante - fluturi, peisaje extraordinare - si simt o caldura si o liniste deosebite.

Specialist in cardiologie, Dan Mihail Datcu, seful Clinicii "C.I. Negoita" de la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi, descrie cazul unui doctor ginecolog care i-a povestit ce a simtit in acele momente. "Cu ani in urma fusese cu sotia la plaja, la mare, si a simtit ca face o tulburare de ritm. Avea des astfel de tulburari, prezenta o tahicardie ventriculara nesustinuta. Atunci i-a spus sotiei: du-ma la spital ca nu mi-e bine. A ajuns la Serviciul de Terapie Intensiva si ironia sortii a facut ca alaturi sa fie un medic care fusese operat la stomac. In timp ce doctorii stateau de vorba, la un moment dat, medicul operat de stomac, care era anestezist, il vede pe celalalt ca si pierde cunostinta si ca face convulsii. Nu era nici o sora sau alt membru al personalului medical in momentul acela in sectie, asa ca anestezistul a luat defibrilatorul si a actionat. Ginecologul mi-a povestit ca in acele momente a simtit ca s-a pierdut intr-un tunel intunecat, ca la capat era o luminita pe care vroia s-o atinga si nu reusea deloc si ca atunci a izbucnit o flacara puternica - momentul in care doctorul l-a defibrilat si s-a trezit", a povestit profesorul Dan Mihail Datcu.

Interesanta este si declaratia medicului  primar Ioan Fermesanu,a Spitalului Sf. Spiridon din Iasi,care relateaza urmatoarele:
"Pe mine m-a socat cazul unei bolnave pe care o stiam foarte bine, o femeie de la tara care n-avea informatii - nu a citit ea reviste de popularizare, stiintifice, care suferise un infarct si era internata intr-un salon obisnuit, nu la Terapie Intensiva. Tot din cauza inimii a intrat in fibrilatie ventriculara si a stat n stop cardio –respirator cateva minute, pentru ca a durat pana sa fie adus defibrilatorul, s-a facut masaj cardiac, s-a facut soc extern. Cand si-a revenit am vorbit cu ea si i-am povestit ce s-a intamplat. A povestit ca a simtit exact ce se scrie in literatura. A zis ca la un moment dat a vazut o lumina foarte mare in fata si mergea foarte fericita pe un camp inverzit si foarte frumos, iar mama ei si o fetita care murise ii faceau semne. Asta-i singurul caz la care am ramas frapat, pentru ca o persoana fara multa carte a putut sa spuna asa ceva".

In Moldova sunt cunoscute si alte cazuri de pacienti care au trecut prin astfel de experiente. Socant este cel al ieseanului Gheorghe Ungureanu, care si-a revenit dupa aproape 30 de minute, timp in care s-a aflat in moarte clinica. Barbatul a povestit ca a simtit cum se desprinde de propriul trup si a avut acea senzatie de decorporalizare, plutind undeva in salon deasupra medicilor si asistentelor care incercau sa-l salveze. Dupa aceea a parut ca se scufunda intr-un tunel negru si a simtit ceva rece, apoi cald. Ungureanu a facut stop cardio-respirator pe caldura torida, la 21 iunie 2001, in timp ce mergea sa-si plateasca intretinerea. S-a scurs aproape o jumatate de ora in care nu a avut puls si nu a respirat pana la sosirea ambulantei, cand au inceput manevrele de resuscitare. Medicii nu-si explica nici astazi cum de barbatul nu a ramas cu sechele avand in vedere faptul ca a stat atat timp fara ca inima si creierul sa-i fie oxigenate.

Experiente de acest gen,vin din intreaga lume.De exemplu, in 1991, doamna Pam Reynolds din Atlanta, Georgia, în vârstă de 35 de ani, a avut o experienţă de moarte clinică. Reynolds a suferit o intervenţie chirurgicală pentru un anevrism cerebral, astfel că a fost ţinută literalmente în moarte cerebrală de către echipa de chirurgi, timp de 45 de minute.

În ciuda faptului că a fost în moarte clinică, atunci când a fost resuscitată, ea a descris unele lucruri uimitoare. Ea a povestit experienţa pe care a avut-o în tot acest timp. La un moment dat a început să "plutească" în sala de operaţie şi să se uite la medicii care efectuau operaţia. Reynolds susţine că în acest timp ea s-a simţit "mai conştientă decât în mod normal" şi vederea ei era mult mai concentrată şi mai clară decât vederea normală. Relatează cum a fost capabilă să identifice instrumentele chirurgicale şi să audă conversaţiile personalului medical, fapt confirmat ulterior de aceştia.

Femeia susţine că între timp a observat o prezenţă şi a fost atrasă spre o lumină. Ea spune că a început să distingă figuri în lumină, inclusiv pe cea a bunicii ei, un unchi, alte rude decedate, dar şi persoane necunoscute ei. Se bucura cu cât stătea mai mult acolo dar la un moment dat i-a fost reamintit faptul că trebuie să se întoarcă. Ea spune că unchiul ei a adus-o înapoi în trup, lucru care a fost însoţit de o senzaţie de genul aceleia pe care o are o persoană care sare în apa rece ca gheaţa.

Ce este remarcabil (deşi nu unic) la experienţa lui Reynolds este că aceasta este o combinaţie dintre o experienţă de moarte clinică şi o experienţă extracorporală. Oamenii de ştiinţă au înfruntat acest teritoriu aflat pe marginea realităţii, încercând să explice modul în care aceste fenomene funcţionează.

O altă experienţă similară a trăit-o şi Joseph G., un ofiţer de poliţie din Miami, Florida.

„M-am dus la camera de urgenţă a spitalului, din cauza unei reacţii neprevăzute la un vaccin antitetanos. În timp ce stăteam în camera de urgenţă, mi s-au administrat două injecţii cu penicilină. După cea de-a doua, am căzut la podea. Dintr-o dată, m-am trezit plutind lângă tavan, urmărind agitaţia care începuse în cameră. Corpul meu era pe targă, zbătându-se şi tremurând. Sala era plină de oameni care se ocupau mine, şi mă loveau în repetate rânduri, încercând să mă readucă la "viaţă". Asistenta care îmi făcuse injecţiile stătea aşezată pe podea în colţ, isterică. I-am văzut încercând să-mi pornească inima prin şocuri electrice, dar fără noroc. Cred că am auzit pe cineva spunând că sunt mort.

Dintr-o dată, un doctor s-a grăbit în cameră, împingând pe toată lumea la o parte. El aducea o seringă mare, cu ac lung pe care l-a înfipt în pieptul meu. Acesta a fost ultimul lucru pe care mi-l amintesc. O săptămână sau mai mult, mai târziu, m-am trezit brusc. Eram într-o cameră de spital. Imediat cum m-am trezit, un doctor a intrat în cameră. L-am recunoscut. Era cel cu acul. Primele cuvinte pe care i le-am spus au fost: "Cred că ai făcut un lucru bun că ai venit atunci".

A fost complet şocat. A întrebat asistenta cu cine am vorbit? Ea i-a spus: "Cu nimeni, tocmai s-a trezit din comă". Doctorul i-a cerut asistentei să nu lase pe nimeni să vorbească cu mine, nici măcar ea să n-o facă, până la întoarcerea lui. Când s-a întors, era împreună cu un grup mare de medici şi mi-a cerut să repet ceea ce am spus. Am făcut-o. Doctorul a spus că nu există posibilitatea să-l fi văzut, pentru că eram mort atunci. Mi-a cerut să-i spun ce altceva mi-am amintit. Le-am povestit tot ce mi-am amintit că s-a întâmplat, şi am descris tot ce am văzut.

Au fost şocaţi. Fusesem declarat mort în tot acest timp. Îmi aduc aminte că, mai târziu, mi-a spus că înainte de discuţia purtată cu mine, era ateu. Dar şi-a schimbat concepţiile. Din acel moment până în ziua de azi, nu mă mai tem de moarte. De fapt, aştept momentul cu nerăbdare. Eu simt că Dumnezeu m-a respins, pentru că are un plan pentru mine. După acest episod am avut multe experienţe care ar ucide pe oricine altcineva, dar eu am scăpat. De exemplu, chiar acum, mă aflu în recuperare cu gâtul rupt. Primele trei vertebre s-au rupt. Asta de obicei duce la paralizie”, a povestit Joseph.

Un alt caz pe care îl aducem în discuţie este cel al celebrei actriţe Elizabeth Taylor. Intervievată de Larry King la CNN şi, de asemenea, de ABC News, Elizabeth Taylor a povestit despre experienţa ei de moarte clinică pe masa de operaţie, în timp ce era supusă unei intervenţii chirurgicale. Actriţa şi-a amintit cum a trecut printr-un tunel spre o lumină albă strălucitoare.

Elizabeth Taylor susţinea că în timp ce era în moarte clinică s-a întâlnit cu spiritul lui Michael Todd, unul dintre foştii săi soţi, despre care spunea că a fost marea ei dragoste. Elizabeth a vrut să rămână atunci cu Todd, dar acesta i-a spus că mai avea lucruri de făcut şi mai avea de trăit. Apoi "m-a împins înapoi la viaţa mea". În urma resuscitării ei, 11 persoane din echipa medicală, inclusiv medici, asistente medicale etc. au asistat la mărturia actriţei privind această întâmplare.

"Am fost declarată moartă o dată şi de fapt, am văzut lumina. Mi se pare foarte greu să vorbesc despre asta pentru că, de fapt, sună atât de banal. S-a întâmplat la sfârşitul anilor '50 şi l-am văzut pe Mike (Todd, al treilea soţ al actriţei, care a murit într-un accident de avion în 1958). Când am revenit, erau aproximativ 11 persoane în cameră. Am fost plecată pentru aproximativ cinci minute - mă dăduseră drept moartă şi puseseră anunţul morţii mele pe perete. Am povestit acest lucru celor care au fost în camera de lângă mine. După care am mai spus unui alt grup de prieteni şi apoi m-am gândit: "Uau, asta sună foarte ciudat. Cred că mai bine aş păstra tăcerea despre asta".

Cum explică oamenii de ştiinţă astfel de fenomene? Prin cel mai stangaci mod.De pilda,un exemplu care doreste a explica fenomenul mortii clinice, este un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Kentucky, care susţin că misteriosul fenomen este un exemplu de tulburare de somn - intruziunea REM (Rapid Eye Movement). În cadrul acestei tulburări, mintea unei persoane se poate trezi înainte de corpul său şi se pot produce halucinaţii, precum sentimentul de a fi detaşat fizic de corpul său.

Dar cum poti sa explici ca pacientul care se afla in moarte cerebrala (creierul este exclus functional) poate auzi discutiile medicilor,poate traversa chiar bariere ce tin materie fizica,cum ar fi pereti,privindu-si in coridor rudele plangand si vorbind despre el,iar atunci cand pacientul revine la viata,se dovedeste ca toate aceste discutii intre rude,medici,au fost reale.
Imi amintesc de o clinica din Franta care a dorit sa participe la acest experiment dorind sa se convinga daca experienta pacientilor este reala,sau totul se intampla in mintea lor.Asa ca medicii au plasat deasupra dulapurilor din sala de operatie,fara ca pacientul sa stie,diferite desene ce aveau diferite forme geometrice.
Interesant este ca unii pacienti,care s-au aflat in moarte cerebrala,sau au trait o experienta de dedublare,au relatat ca au vazut deasupra dulapurilor anumite desene ce aveau diferite forme geometrice,cum ar fi dreptunghiuri,romburi,sau cercuri.
Ce sanse ar fi avut acesti pacienti sa vada desenele puse deasupa dulapurilor,daca nu ar fi trait o experienta de moarte clinica sau de dedublare?

Concluzie personala:
Experientele celor aflati in moarte clinica ne ajuta sa intelegem de ce suntem aici,pe Pamant,si cat de pretioasa este experienta pe care o traim in aceasta "haina carnala",deoarece astfel putem invata,experimenta,simti emotii,trairi,sentimente care ne ajuta sa evoluam:sa fim mai buni,mai iubitori,mai empatici.

Iadul?
   Iadul este pentru cei care isi construiesc propriul univers prin propriile emotii negative.
Cine ne acuza?
   Noi suntem acuzatorul,noi suntem tribunalul suprem,noi suntem avocatul nostru.Noi suntem judecatorul nostru,pentru ca tot ceea ce am facut in aceasta viata, se afla inscris in noi,prin urmare,nimic nu ramane ascuns,nimic nu ramane platit si nerasplatit.
    Tocmai de aceea,atunci cand murim,si pasim prin acel tunel,suntem intampinati de o entitate spirituala ce emana atat de multa iubire,pentru ca oricat de aspru ne-am judeca...."Dumnezeu este mai mare ca inima noastra!"


                                                                              



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vampirii energetici-Cum poti recunoaste un vampir energetic?

Astazi ,mi-am propus sa vorbesc despre un "atac invizibil" pe care il simtim fiecare dintre noi,atac care poate veni din partea unui coleg de serviciu,a unei vecine,a unui prieten,sau a unei rude apropiate.
Acest atac,de obicei nu este facut in mod voit deoarece persoana nu realizeaza ca este un "vampir energetic" si cat rau poate face altora.
 De exemplu,in cazul meu,la locul de munca am o persoana care doar prin simpla prezenta,exprimarea nemultumirilor zilnice,spiritul de victimizare,reuseste sa te faca sa te simti "golit de energie".Aceasta persoana este un vampir energetic!
 Acum nu va imaginati ca vampirul energetic este un fel de vampir asemeni vampirilor pe care ii vedem in filme,nu,denumirea de vampir energetic se aplica acelor persoane care se hranesc cu energia ta.
 Acesti oameni sunt practic nesatui atat material,cat si emotional.
Indiferent cata atentie,timp,sau bani le dai,mai vor inca ceva in plus.Daca incerci sa-i faci sa se simta bine,se…

Reincarnarea,"un adevar tinut sub cheie" chiar de biserica

Revin cu un articol pe care in urma cu un an,l-am sters de pe acest blog,astazi reeditandu-l intr-o "nuanta mai captivanta" ce sper sa va atraga.

Cine suntem? De unde venim? Sunt intrebari clasice dar profunde ce se afla in mintea si pe buzele miliardelor de oameni ai acestei planete.
Unii sunt de parere ca insasi existenta noastra se datoreaza hazardului si evolutiei.
Altii,cred ca Dumnezeu ne-a creat,insa datorita pacatului Adamic,astazi experimentam suferinta ca si consecinta a pacatului pe care primii nostri parinti umani,Adam si Eva,l-au comis.
Insa,un numar impresionant de oameni,cred cu convingere ca existenta noastra este rezultatul deciziei noastre:"cand am venit pe acest Pamant,am ales",cu alte cuvinte,am ales sa ne reincarnam intr-un corp carnal,pentru a experimenta,a invata,a evolua traind intr-un mod mai intelept si luand decizii mai intelepte decat in viata anterioara pe care am trait-o.
Bine,vor spune unii,"dar eu nu-mi amintesc sa fi luat aceas…

HAARP- acum si in Romania!

Astazi,mi-am propus sa scriu  despre  HAARP, desi as fi vrut sa scriu despre proiectul Blue Beam sau experimentul Philadelphia.De ce am ales sa vorbesc despre HAARP?Aflandu-ma in mijlocul de transport in comun,fara sa vreau am auzit o discutie interesanta intre doua doamne,trecute de 50 de ani.
- Eu cred ca astia fac experimente cu natura,ceva se intampla.
-Sa stii...cred ca si inundatiile astea sunt rezultatul experimentelor,am trait atatia ani si n-am vazut niciodata asa ceva.
    Recunosc ca discutia lor incepuse sa-mi placa,cu atat mai mult ca,imi petrec foarte timp timp,citind si documentandu-ma despre tehnologia militara HAARP,pacat ca a trebuit sa cobor:)
Oamenii,indiferent de mediul social,nivelul de educatie si instruire,zona unde se afla,inteleg foarte bine ca ceva se intampla cu mediul din jurul lor,insa foarte putini sunt dispusi sa se informeze,poate si pentru faptul ca la un moment dat,te izbesti de ceea ce numim:"Teoria Conspiratiei".
 In urma cu cativa ani…