Treceți la conținutul principal

Treziti-va oameni,priviti dincolo de iluzie!

Ne aflam în pragul unei incredibile schimbari globale, la o rascruce de drumuri în care deciziile noastre vor influenta multa vreme de acum înainte destinul planetei pamânt. Avem astazi posibilitatea sa descuiem portile închisorii mentale si psihice în care a fost întemnitata de mii de ani rasa umana. La fel de bine, le putem permite gardienilor care detin controlul sa îsi duca la bun sfârsit planurile de mentinere în sclavie si de îndoctrinare mentala, emotionala, spirituala si fizica a tuturor barbatilor, femeilor si copiilor de pe aceasta planeta, prin instaurarea unui guvern mondial, a unei armate, a unei banci centrale si a unei monede unice, precum si prin implantarea de microcipuri în trupul fiecarui individ în parte. Stiu ca suna fantastic, dar daca rasa umana si-ar ridica ochii de pe ecranele televizoarelor unde ruleaza ultimul episod al telenovelei preferate
sau ultimul show de divertisment, privind în jur cu luciditate, si-ar da seama ca toate aceste lucruri nu sunt doar posibile – ci chiar se petrec.
 Cu fiecare ora care trece, puterea oculta preia din ce în ce mai strâns controlul asupra politicii globale, asupra afacerilor, bancilor, armatei si mass-mediei.
Se  vorbeste tot mai des de implantarea de microcipuri la nivelul populatiei, si   probabil procesul a început deja.Ori de câte ori un plan ascuns este pe punctul de a fi implementat, exista o perioada în care informatiile ascunse trebuie sa iasa la suprafata, pentru a putea sustine ultimul asalt asupra realitatii fizice.
Acesta este procesul la care asistam la ora actuala, odata cu toata aceasta explozie de fuziuni între imperiile bancare si de afaceri globale, precum si cu accelerarea vitezei procesului de centralizare a puterii politice si economice în mâna unor institutii precum Uniunea Europeana,Natiunile Unite, Organizatia Mondiala a Comertului, Acordul Multilateral pentru Investitii, precum si a altor institutii de globalizare, precum Banca Mondiala, Fondul Monetar International si summit-urile G-7/G-8.
 În spatele acestui proces continuu si bine coordonat al globalizarii se ascunde un trib alcatuit din câteva familii cu sânge pur, a caror linie genealogica poate fi trasata pâna în antichitatea Orientului Mijlociu si a Orientului Îndepartat.
Ele au venit din aceste regiuni si au devenit regii, nobilimea si preotimea natiunilor europene în formare, extinzându-si apoi puterea în întreaga lume, îndeosebi prin intermediul „Marelui” Imperiu Britanic. Folosindu-se de acest instrument, tribul si-a putut extinde puterea în toate tarile pe care le-a ocupat Imperiul Britanic, dar si alte tari europene, inclusiv în Statele Unite, de unde continua sa regizeze acest spectacol pâna în zilele noastre. Statele Unite au fost conduse pâna în prezent de 40 de presedinti, din care 33 au fost legati genetic de numai doi oameni: regele Angliei Alfred cel Mare si Carol cel Mare, faimosul rege al Frantei care a trait în secolul IX. În toata aceasta perioada istorica, agenda politica a acestor familii a continuat sa fie implementata în lume, ajungându-se astazi în situatia în care controlul global centralizat a devenit posibil.
Daca doriti sa stiti cum va arata viata noastra daca nu ne vom trezi rapid, priviti Germania nazista. Aceea este lumea care ne asteapta pe toti daca planul pe care eu îl numesc Agenda Fratiei va reusi pâna în anul 2012. În special anul 2012 pare crucial, din motive pe care le voi explica în continuare. Oamenii nu au nici o idee de prapastia care îi asteapta sau despre natura lumii în care vor trai copiii lor; cei mai multi dintre ei nici nu doresc sa afle mai multe amanunte, caci nu le pasa. Prefera sa ignore realitatea evidenta, negând adevarul care încearca sa le deschida ochii. Personal, ma simt ca o vaca ce alearga pe câmp, strigându-le suratelor ei: „Hei, stiti camionul acela care încarca în fiecare luna o parte dintre noi? Ei bine, prietenele noastre nu sunt duse pe un alt câmp, asa cum credeam noi.
Oamenii le împusca în cap, le golesc sângele, le taie si fac pachete de carne din ele. Apoi altii le cumpara si le manânca!” Imaginati-va reactia celorlalte vaci: „Esti nebuna, soro! Nimeni nu ar putea face asa ceva. De altfel, avem actiuni la acea companie de transport si luam niste dividende frumoase. Asa ca taca-ti gura, nu ne mai speria de pomana”.
Agenda pe care o expun în aceasta carte se deruleaza de mii de ani si a ajuns în momentul de fata aproape de finalizare, caci oamenii au renuntat sa mai gândeasca si sa îsi mai asume responsabilitatile care le revin. Ei prefera sa faca ce cred ca le serveste interesele de moment, decât sa se gândeasca la consecintele faptelor lor pentru existenta rasei umane. Se spune chiar ca ignoranta echivaleaza cu fericirea. Acest lucru este adevarat, dar numai pe termen scurt. Te poti simti foarte fericit daca nu stii ca vine o tornada, caci nu trebuie sa faci nimic pentru a preîntâmpina pagubele. În timp ce tu îti tii capul în nisip, fundul îti ramâne însa în aer, si tornada continua sa se apropie!
Daca ti-ai ridica ochii si ai privi în zare, ai putea evita foarte usor dezastrul. Ignoranta si negarea nu pot avea decât o singura consecinta: furtuna te va lovi în plin, si se stie ca aceste tornade lovesc întotdeauna pe neasteptate si atunci când omul este mai putin pregatit pentru ele, efectele lor fiind dezastruoase. Asa cum spuneam: ignoranta echivaleaza cu fericirea, dar numai pe termen scurt. Noi ne cream propria realitate, prin gândurile si faptele noastre. Orice actiune si orice inactiune au anumite consecinte. Cine renunta sa mai gândeasca si sa îsi mai asume responsabilitati, renunta practic la viata sa. Daca un numar suficient de mare de oameni procedeaza în acest fel, ei renunta practic la întreaga lume în care traiesc, si exact acest lucru se întâmplat de-a lungul întregii istorii a omului. Asa s-a ajuns ca un numar restrâns de oameni sa controleze destinele marii majoritati. Singura diferenta fata de trecut este ca la ora actuala, acest numar restrâns de oamenia ajuns sa manipuleze întreaga planeta, prin globalizarea afacerilor, a sistemului bancar si acomunicatiilor. Pârghiile acestui mecanism de control au fost întotdeauna aceleasi: tinerea oamenilor într-o stare de ignoranta, de teama si de conflict interior. „Divide, condu si cucereste, pastrând cea mai importanta parte a cunoasterii pentru tine”. Cei care s-au folosit de aceste metode pentru a controla de mii de ani umanitatea sunt membrii aceleiasi forte, ai aceluiasi trib restrâns, ai carui membri se încruciseaza numai între ei, urmând o agenda pe termen lung, care este pe punctul de a ajunge la apogeu. Statul fascist global este aproape definitivat.
                                   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vampirii energetici-Cum poti recunoaste un vampir energetic?

Astazi ,mi-am propus sa vorbesc despre un "atac invizibil" pe care il simtim fiecare dintre noi,atac care poate veni din partea unui coleg de serviciu,a unei vecine,a unui prieten,sau a unei rude apropiate.
Acest atac,de obicei nu este facut in mod voit deoarece persoana nu realizeaza ca este un "vampir energetic" si cat rau poate face altora.
 De exemplu,in cazul meu,la locul de munca am o persoana care doar prin simpla prezenta,exprimarea nemultumirilor zilnice,spiritul de victimizare,reuseste sa te faca sa te simti "golit de energie".Aceasta persoana este un vampir energetic!
 Acum nu va imaginati ca vampirul energetic este un fel de vampir asemeni vampirilor pe care ii vedem in filme,nu,denumirea de vampir energetic se aplica acelor persoane care se hranesc cu energia ta.
 Acesti oameni sunt practic nesatui atat material,cat si emotional.
Indiferent cata atentie,timp,sau bani le dai,mai vor inca ceva in plus.Daca incerci sa-i faci sa se simta bine,se…

Reincarnarea,"un adevar tinut sub cheie" chiar de biserica

Revin cu un articol pe care in urma cu un an,l-am sters de pe acest blog,astazi reeditandu-l intr-o "nuanta mai captivanta" ce sper sa va atraga.

Cine suntem? De unde venim? Sunt intrebari clasice dar profunde ce se afla in mintea si pe buzele miliardelor de oameni ai acestei planete.
Unii sunt de parere ca insasi existenta noastra se datoreaza hazardului si evolutiei.
Altii,cred ca Dumnezeu ne-a creat,insa datorita pacatului Adamic,astazi experimentam suferinta ca si consecinta a pacatului pe care primii nostri parinti umani,Adam si Eva,l-au comis.
Insa,un numar impresionant de oameni,cred cu convingere ca existenta noastra este rezultatul deciziei noastre:"cand am venit pe acest Pamant,am ales",cu alte cuvinte,am ales sa ne reincarnam intr-un corp carnal,pentru a experimenta,a invata,a evolua traind intr-un mod mai intelept si luand decizii mai intelepte decat in viata anterioara pe care am trait-o.
Bine,vor spune unii,"dar eu nu-mi amintesc sa fi luat aceas…

HAARP- acum si in Romania!

Astazi,mi-am propus sa scriu  despre  HAARP, desi as fi vrut sa scriu despre proiectul Blue Beam sau experimentul Philadelphia.De ce am ales sa vorbesc despre HAARP?Aflandu-ma in mijlocul de transport in comun,fara sa vreau am auzit o discutie interesanta intre doua doamne,trecute de 50 de ani.
- Eu cred ca astia fac experimente cu natura,ceva se intampla.
-Sa stii...cred ca si inundatiile astea sunt rezultatul experimentelor,am trait atatia ani si n-am vazut niciodata asa ceva.
    Recunosc ca discutia lor incepuse sa-mi placa,cu atat mai mult ca,imi petrec foarte timp timp,citind si documentandu-ma despre tehnologia militara HAARP,pacat ca a trebuit sa cobor:)
Oamenii,indiferent de mediul social,nivelul de educatie si instruire,zona unde se afla,inteleg foarte bine ca ceva se intampla cu mediul din jurul lor,insa foarte putini sunt dispusi sa se informeze,poate si pentru faptul ca la un moment dat,te izbesti de ceea ce numim:"Teoria Conspiratiei".
 In urma cu cativa ani…